Editura Evenimentul si Capital

CSM, întâlnire cu reprezentanţii SUA la Bucureşti

07butcher_agerpres_7092931
Autor: | | 3 Comentarii | 635 Vizualizari

Iniţial întrunirea a fost programată lunea trecută, dar a fost amânată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

###Update 1. CSM a comunicat astăzi despre întâlnirea avută ieri, 3 februarie 2014, de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorul Adrian Bordea, şi vicepreşedintele CSM, procurorul Gheorghe Muscalu, cu delegaţia Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, condusă de doamna Debra Hevia, consilier pentru afaceri politice. "Cu această ocazie, au fost prezentate obiectivele prioritare ale conducerii CSM în acest an, precum întărirea rolului Consiliului de garant al independenţei justiţiei, implementarea noilor coduri, integritatea judiciară, reorganizarea instanţelor şi parchetelor. A fost evidenţiată excelenta cooperare judiciară în domeniul aplicării legii între România şi SUA, îndeosebi împotriva criminalităţii organizate şi a terorismului, precum şi contribuţia parteneriatului strategic româno-american la consolidarea statului de drept în România", se arata in comunicatul CSM. Reamintim că în întâlnirea anterioară, de pe 9 ianuarie, cu reprezentantii ambasadei SUA, dar si in cele cu reprezentanti ai altor state europene, ca Franta, Germania, Olanda, Marea Britanie sau Italia, au fost dezbatute reforma Justitiei, modificarile la noul Cod Penal sau lupta anticoruptie, dar si modul in care este afectata independenta Justitiei. Reamintim că actuala conducere a CSM a mai avut o întâlnire scurtă cu reprezentanţii Ambasadei SUA la Bucureşti, la cererea partenerilor americani, în data de 9 ianuarie într-o locaţie "neutră" la care a participat şi ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc. Reacţia conducerii CSM după acea întâlnire nu a fost foarte prietenoasă. "Să nu credeţi cumva că noi vom fi pionii vreunei ambasade. Noi avem foarte bine trasate regulile noastre, încercăm pe cât putem ca aici să le rezolvam, nici să ne mai plângem într-o parte sau in alta pentru că oricum prea mult ajutor nu primim", a declarat Adrian Bordea, nou alesul presedinte al CSM, în conferinţa de presă din data de 10 ianuarie.

CUTREMUR in USR! LOVITURA pentru Dan Barna, chiar in fieful partidului

Pagina 1 din 1


Tag-uri: CSM, ambasada SUA



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Fapt divers

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI