Rochia miresei împodobită cu cristale Swarovski, cost rochie 30.000 de euro, doi cai negri la caleaşca albă, Ferrari şi Maybach, Porsche şi Lamborghini, purceluşi de lapte, expoziţie de fructe, mortadella şi prosciutto crudo, Salam şi Guţă, noi şi televizorul, televizorul şi noi…Nevoile acestor oameni sunt „minime”, aşa că felul în care înţelege telespectatorul sărăcia nu se aplică în cazul de faţă. Iar dacă telespectatorul şi-a tresăltat degetul butonând pe RTV de exemplu (deşi nunta cu pricina nu a scăpat nici unui post care „se respectă”) l-a încercat fără îndoială un sentiment de apăsare , încercând să înţeleagă care sunt modelele occidentale de bunăstare la care se raportează aceşti oameni. Răspuns? Nici unul. Înhaţă ce apucă. Swarovski cu mortadella, şi neapărat, dar neapărat prosciutto crudo. Căci fără el, fără prosciutto crudo nu merge Salam, fără Salam nu merge Guţă, fără amândoi nu merg Ferrari şi Lamborghini…Şi care-i ştirea aici?  Crainicul anunţă, efervescent: „Nuntă de pomină la Lugoj cu oaspeţi de seamă şi bucate alese! Nepotul  şefului comunităţii de romi a pus la cale o petrecere ca-n filme pentru fiica sa de 15 ani care s-a căsătorit cu alesul inimii sale, în vârstă de 17 ani, în palatul de pe Calea Caransebeşului”. Urmează imaginile. Multe. Opulente. Şi telespectatorul înghite. În sec. Cu tot cu prosciutto. Neapărat crudo. E dependent. De televizor. Vorba Shakirei: ” Baby, I’m addicted to you”…