Orice vedetă care se respectă (prin "vedetă" a se înţelege "persoană cunoscută nu contează pentru ce") are dreptul să petreacă mult, des şi mereu în haine noi. Ziua săptămânii e irelevantă, să fie presă prin zonă.
Totuşi, nici măcar săracele vedete nu mai pot să se destrăbăleze atunci când vine moda PRO TV. La începutul anului, finaliştii de la "Vocea României" cântau piesele altora pe unde apucau, adică peste tot. Acum, nici nu s-au dezlipit vedetele bine de mall-uri, că s-au trezit cu alt necaz pe cap. De exemplu, o petrecere cu ştaif, miercuri, într-un club de fiţe. Numărul de muzică a fost completat de unul de "mentalism". Ca să nu vă las să vă imaginaţi prea multe, a venit un Robertino şi a început să scoată porumbei din pălării, să înghită lame Gilette mai rău ca-n bancurile cu Alinuţa şi să îi schimbe rochiile asistentei sale de nu mai ştia biata fată ce culoare poartă. Fostul "magician", actual "mentalist" a acaparat atenţia domnişoarelor şi a lăsat băutura să se încălzească în paharele domnilor. Însă, dacă treaba ia amploare, e posibil să asistăm la show-uri de alba-neagra de Bamboo, dresaj de gândaci în Fratelli sau şeptică cu cărţi neimprimate în hol la Marriott. Dar oricât de criticat ar fi, cuvântul "mentalism" a fost căutat pe Google de peste 370 de ori în ultimele şapte zile. Posibil ca unul dintre interesaţi să fi fost şi Robertino. Şi, dacă ajungea la DEX afla că mentalismul ar fi o "concepţie metafizică, potrivit căreia realitatea este spirit". Mentalişti: eliberaţi cluburile de fiţe!