CRONICA MONDENĂ. Aspiraţii de vedetă

CRONICA MONDENĂ. Aspiraţii de vedetă

Avem, de ceva timp, o tanti care se plimbă prin emisiuni. Nu, nu o cheamă Oana, Loredana sau Monica. Este, dupa cum zice, fostă balerină, de profesie (tot fostă) amantă de antrenor de fotbal.

Are un copil, tot ea zice, renegat şi uitat într-un colţ de vilă de tatăl prea celebru pentru canapelele de emisiuni tabloide. Astăzi, blonda şi din ce în ce mai puţin îmbrăcata Vica "lui Piţurcă". Nu importă numele ei de familie, românesc, în ciuda accentului nu tocmai autohton. Nici ce a învârtit înainte să devină piţi a lui Piţi sau prin ce metode legale îşi câştigă pâinea dietetică. Ea a spart barierele timidităţii unei mame cu copil suficient de mare încât să poată, pe ascuns, să o vadă la televizor şi şi-a anunţat cu fală viitoarele silicoane. A dat şi un argument mai ceva ca-n reality show-urile regizate: ca să-l oftice pe fostul. În cazul de faţă, Piţi. Că lui nu îi plăcea plasticul. Ea vrea să plastifieze imediat după ziua lui de naştere, iar amantul fugar e dator să prindă mesajul din spatele sacrificiului şi să îi dea pensie alimentară. Piţi neagă şi refuză, dar nu poate să fugă prea mult. Trebuie să accepte că el e ăla rău, iar ea face orice pentru copilul ei, inclusiv să îşi pună silicoane. Că vedetismul se capătă în urma unei relaţii "sentimentale", m-am lămurit. Că fata din cazul de faţă îşi ia în serios rolul de fostă amantă, se acceptă. Dar după ce am văzut-o pe Vica, la aproape 40 de ani, pipăind nişte silicoane încă neintegrate în corpul ei, mi s-a făcut milă de Andreea Mantea. Simpatică fata.

Ne puteți urmări și pe Google News