Crocodilii din Australia au ieşit pe străzi

Crocodilii din Australia au ieşit pe străzi

Mai mulţi crocodili au fost văzuţi pe străzile din nord-estul Australiei, unde au pătruns din cauza inundaţiilor, au anunţat astăzi autorităţile, potrivit AFP.

Starea de "catastrofă naturală" a fost decretată pe 60% din teritoriul statulului Queensland, ca urmare a două cicloane care au provocat ploi abundente şi au afectat 3.000 de gospodării.

Armata a fost mobilizată pentru operaţiunile de ajutorare, după ce locuitorii din nordul Queensland-ului au afirmat că au văzut mai mulţi crocodili de talie mare în regiunea Carpentaria.

Australienii nu uită să îşi protejeze animalele

În oraşul Townsville, un crocodil de 1,6 metri a intrat astăzi într-o maşină, potrivit gărzii forestiere.

Crocodilul, care aparţinea unei specii protejate în Australia, a fost scos din automobil cu câţiva colţi în minus, după care a primit îngrijiri.

Pagubele provocate de inundaţii sunt estimate la 110 milioane de dolari australieni.

În timp ce nordul ţării are probleme din cauza precipitaţiilor, sud-estul Australiei are parte de cea mai gravă caniculă din ultimul secol. Cel puţin 35 de persoane au murit în aceste ultime zile din cauza valului de căldură.

Ne puteți urmări și pe Google News