Grecilor le-a fost ştearsă o datorie aproape cât PIB-ul României!

Grecilor le-a fost ştearsă o datorie aproape cât PIB-ul României!

Liderii statelor din zona euro şi băncile creditoare au ajuns azi dimineaţă, la un acord pentru reducerea cu 50% a datoriei Greciei. De aseară până azi dimineaţă, au mai fost luate încă două decizii importante: cea privind recapitalizarea băncilor şi cea legată de majorarea forţei de acţiune a Fodului European de Stabilitate Financiară (EFSF).

Astfel, liderii din zona euro au decis reducerea la jumătate a datoriei statului elen către creditori. Suma pe care aceştia, în mare parte bănci europene, nu o vor mai recupera de la guvernul de la Atena este de 100 miliarde euro. Suma se apropie ca valoare de întregul Produs Intern Brut (PIB) al României din acest an, de 543 miliarde lei (130 miliarde euro).

"Acordul este aproape sigur", a indicat un diplomat european. "Credem că avem un acord", a spus un alt diplomat de la Bruxelles, transmite Agerpres.

Cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Nicolas Sarkozy, directorul general al FMI, Christine Lagarde, şi liderul Eurogrupului Jean-Claude Juncker au intervenit personal, în cursul nopţii, pentru a încerca să deblocheze negocierile cu reprezentanţii sectorului bancar.

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a fost cel care a făcut marele anunţ. El a salutat încheierea "unui plan ambiţios" şi "credibil" împotriva crizei din zona euro, după anunţul privind reducerea datoriei Greciei cu 100 miliarde de euro, graţie renunţării de către bănci la peste 50% din creanţele lor, transmite AFP.

"Am adoptat elementele unui răspuns global, ale unui răspuns ambiţios, ale unui răspuns credibil la criza prin care trece zona euro", a anunţat Sarkozy într-o conferinţă de presă susţinută azi noapte, la Bruxelles, la încheierea summit-ului european care a durat 10 ore.

"Cred că lumea întreagă va răsufla uşurată aflând rezultatul, deoarece ea aşteaptă răspunsuri puternice din partea zonei euro", a adăugat Sarkozy, evocând "o posibilă catastrofă" în cazul în care nu se ajungea la un acord.

Efortul băncilor "reprezintă 100 miliarde de euro", a precizat Sarkozy, insistând asupra caracterului "voluntar", care "exclude perspectiva unei incapacităţi de plată" a Atenei.

Anterior, Institutul de finanţe internaţionale (IIF) a anunţat că marile bănci creditoare ale Greciei şi liderii statelor din zona euro nu reuşiseră să ajungă la un acord privind mijloacele care să permită reducerea suplimentară a datoriei Greciei.

Acord privind recapitalizarea băncilor Decizia privind reducerea cu 50% a datoriei Greciei nu este singura veste bună de după summit-ul liderilor din UE, desfăşurat începând cu seara zilei de ieri. Oficialii europeni au ajuns la un acord şi în ceea ce priveşte subiectul recapitalizării băncilor.

Cele 27 state membre UE au convenit un set de măsuri care să rezolve nevoia de a asigura finanţarea pe termen mediu a băncilor, pentru a evita o criză a creditelor şi pentru a proteja fluxul de credit către economia reală.

Referitor la capitalizarea băncilor, declaraţia liderilor statelor UE arată că există un acord larg cu privire la necesitatea unei rate superioare a capitalului de 9% din capitalul de cea mai înaltă calitate şi, după estimarea evaluării de piaţă a expunerilor la datoria suverană, ambele începând din 30 septembrie 2011, pentru crearea unui sistem de amortizare temporar, care se justifică prin aceste circumstanţe excepţionale.

Acest obiectiv cantitativ în ceea ce priveşte capitalul băncilor va trebui atins până la 30 iunie 2012, pe baza planurilor convenite cu autorităţile de supraveghere naţionale şi coordonate de Autoritatea Bancară Europeană (ABE). Această evaluare nu va afecta normele de raportare financiară relevante.

EFSF, mai puternic ca oricând

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a salutat, astăzi, "progresele substanţiale" realizate în cadrul summitului european de la Bruxelles, felicitându-i pe liderii din zona euro pentru că au pus pe picioare "un program care va răspunde crizei din regiune".

"De acum, am intenţia de a recomanda consiliului de administraţie al FMI vărsarea următoarei tranşe de împrumut" Greciei, a anunţat ea într-un comunicat, subliniind că aplicarea reformelor economice acceptate de Atena rămâne "esenţială".

Ridicarea capacităţii Instrumentului European de Stabilitate Financiară (EFSF), care va fi sporită de la 440 la 1.000 de miliarde de euro, "poate întări apărarea Europei împotriva contagiunii" crizei la alte ţări, a spus Lagarde.

Totuşi, a avertizat ea, "va fi importantă detalierea suplimentară a modalităţilor de funcţionare a EFSF întărit".

În plus, şefa FMI a calificat drept "un important pas înainte" decizia de a recapitaliza băncile, cu suma de 106 miliarde de euro, conform unui document publicat de Autoritatea Bancară Europeană (EBA). Totuşi, pieţele apreciază că nevoile ar fi mult mai mari, iar FMI-ul a vorbit despre 200 de miliarde de euro.

"Restabilirea creşterii depinde de un sector financiar solid şi întărirea capitalului băncilor este cheia", a subliniat ea. De asemenea, Christine Lagarde a salutat "deciziile de întărire a coordonării economice şi bugetare în cadrul zonei euro, precum şi angajamentul de a realiza o uniune economică pe măsura uniunii monetare".

Citiţi şi:

  • SUMMITUL DECISIV din zona euro. Statele au ajuns la un acord privind recapitalizarea băncilor 
  • De unde ia Europa bani pentru întărirea fondului de salvare. FMI, un posibil finanţator
  • Soarta Europei, decisă azi. Cele două scenarii
  • Merkel s-a enervat: "Francezii nu cedează nimic în negocierile privind criza" 
  • Al 13-lea summit de criză în doi ani s-a lăsat cu o amânare
  • COŞMARUL zonei euro. Cele mai mari cinci temeri legate de actuala criză
  • Ce înseamnă recapitalizarea băncilor 
  • Capitalismul, lovit în Grecia: Guvernul naţionalizează băncile! 
  • Bursele cresc după anunţarea deciziei privind reducerea cu 50% a datoriei Greciei
  • AFLĂ ce prevede documentul salvării zonei euro
  • Grecia a fost salvată. VEZI ce crede despre asta omul care o vedea în faliment

Ne puteți urmări și pe Google News