Companiile-mamă ale firmelor de pe piaţa românească nu-şi mai permit să pompeze la fel de mulţi bani în afacerile pe care le au.
Astfel, de la începutul anului, companiile- mamă au investit în firmele pe care le au în ţara noastră din ce în ce mai puţine lichidităţi, potrivit datelor raportate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, informează Mediafax. Aprilie, luna celor mai mici investiţii
În total, în primele patru luni ale acestui an, aportul în numerar la firmele cu capital străin s-a redus cu 23% faţă de perioada similară de anul trecut, ajungând la circa 1,3 miliarde de euro.
În luna aprilie, a fost înregistrat cel mai redus nivel de investiţii de la începutul anului, de 137 milioane de euro, în scădere cu peste 43% faţă de luna martie, când s-a înregistat un volum de 242 milioane de euro.
Comparativ cu aprilie 2008, fluxul de capital a scăzut de peste trei ori în aprilie 2009, de la 1,7 miliarde euro până la 434 milioane euro.
Domeniile care au atras fonduri în luna aprilie sunt retailul, telecomunicaţiile, activităţile portuare, serviciile financiare şi bancare, precum şi dezvoltarea imobiliară.
Cel mai mare aport bănesc a fost realizat, în aprilie, pentru lanţul de supermarketuri Mega Image, de 17 milioane de euro. Şantierul naval STX Ro Offshore Brăila (fostul Aker Brăila) a avut un aport de 17 milioane de euro. Swisscom a investit în firma deţinută în România, Air Bites, 15,23 milioane de euro, iar dezvoltatorul belgian Bel Rom a realizat două aporturi de capital de 14,3 milioane de euro şi de 11,7 milioane de euro, la două firme româneşti. Industria auto atrage cele mai multe fonduri
În primele patru luni, industria constructoare de maşini şi componente auto continuă să se menţină pe prima poziţie după capitalul străin atras, cu investiţii de peste 335 de milioane de euro.
La bănci au fost subscrise fonduri de circa 150 milioane de euro, iar la firmele de asigurări şi administrare a fondurilor de pensii private aproape 140 milioane de euro.