Proprietarii de restaurante din Irlanda au ajuns să taie preţurile în încercarea de a-şi menţine fluxul de clienţi şi de a evita falimentul, în contextul în care ţara se luptă cu greutăţile ieşirii din criza economică, relatează Wall Street Journal.
Deflaţia a dus însă la scăderea semnificativă a încasărilor, şi nu doar pentru proprietarii de restaurante, dar şi pentru cei de hoteluri, pentru distribuitori şi în general pentru cea mai mare parte din afacerile orientate spre consumator.
Această situaţie este un "efect colateral" al monedei unice euro: fiind legate prin moneda comună, statele din zona euro care s-au lovit de probleme economico-financiare, cum sunt Irlanda, Grecia sau Portugalia, nu şi-au putut devaloriza moneda pentru a creşte competitivitatea şi a accelera redresarea, şi dimpotrivă, "reţeta" care li s-a prescris a fost să scadă preţurile bunurilor şi serviciilor şi totodată salariile.
Scăderea cererii face ravagii
Un tratament cu efecte devastatoare, care a făcut ravagii în rândul întreprinzătorilor irlandezi furnizori de bunuri şi servicii către consumatori, confruntaţi cu scăderea preţurilor şi a cererii.
Salariul mediu în Irlanda a scăzut cu 4.3% din 2008, ajungând la circa 690 euro în trimestrul III al anului trecut, menţionează Wall Street Journal. Colapsul economic din 2008 a pus capăt celor două decenii de prosperitate economică graţie căreia Irlanda ajunsese cunoscută drept Tigrul celtic, perioadă în care exporturile au cunoscut o dezvoltare explozivă, ţara a intrat în zona euro şi preţurile imobiliare au înregistrat un boom alimentat de creditarea fără limite.
Venirea crizei a lăsat Irlanda falită, văzându-se obligată să accepte în 2010 un pachet de asistenţă de 67 miliarde de euro de la Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile unui regim strict de austeritate.
Restaurantele, cele mai afectate
Restaurantele au fost între cele mai afectate de noua situaţie. Adrian Cummins, directorul Asociaţiei restaurantelor din Irlanda, a estimat că circa 500 din cele 1.500 de restaurante din Irlanda s-au închis în ultimii doi ani, deşi unele au fost redeschise ulterior cu proprietari noi. Cele mai mari probleme le au localurile din afara capitala irlandeze.
Potrivit lui Cummins, 80% dintre restaurantele din Irlanda funcţionează în pierdere. Aceasta, în condiţiile în care preţurile meniurilor au scăzut cu până la 20% în ultimii trei ani, pentru că proprietarii au încercat să-i atragă pe clienţii rămaşi fără bani şi care nu îşi mai puteau permite să mănânce în oraş. Scăderea repetată a preţurilor nu este însă o soluţie pentru proprietarii de restaurante. Mai ales că, în acelaşi timp, costurile de funcţionare zilnică - ipoteci, chirii, facturi la energie, transport, o serie de alimente şi vinuri de import - au rămas aceleaşi sau chiar au crescut. În încercarea de a stimula acest sector, guvernul irlandez a redus TVA pentru hoteluri şi restaurante la 9%, de la 13.5% , în iulie anul trecut.