Cristian Preda: Autoritatea politică din PDL e în criză

Cristian Preda: Autoritatea politică din PDL e în criză

Plecarea lui Sorin Frunzăverde din PDL e un semnal de alarmă foarte serios, scrie europarlamentarul Cristian Preda pe blogul său.

"În perspectiva alegerilor din acest an, acesta e un moment delicat. Nu e exclus ca şi alţii să procedeze la fel. Solidaritatea nu se poate construi pornind de la soluţii improvizate", spune europarlamentarul. Acesta interpretează plecarea prim-vicepreședintelui PDL drept un semnal că "autoritatea politică din sânul partidului e în criză" și consideră că PDL are nevoie de un proiect naţional, și "nu de disiparea energiilor în mici proiecte lăsate în seama unor filiale care resimt în primul rând nevoia de coerenţă". "Dacă plecarea prim-vicepreşedintelui PDL va fi tratată într-o cheie emoţională – adică în termeni de trădare sau ca un gest care trebuie condamnat, iar nu înţeles – vom pierde şi mai mult. E nevoie de decenţă, nu de injurii. Nu sudalma, ci raţiunea învinge", mai recomandă Preda. CITIȚI ȘI:

  • Plecarea lui Frunzăverde îi dă dureri de cap lui Boc
  • Statul polițienesc, spaima lui Frunzăverde

Ne puteți urmări și pe Google News