Cristian Poteraş, primarul sectorului 6, despre "Cenuşăreasa" Capitalei

Cristian Poteraş, primarul sectorului 6, despre "Cenuşăreasa" Capitalei

ORAŞUL DE VIS: Cristian Poteraş, edilul sectorului 6, este ultimul primar care se alătură campaniei lansată de evz.ro în urmă cu trei luni. Din şase aprilie am vorbit, în fiecare săptămână, cu primari din 14 oraşe din ţară, în demersul de a descoperi "Oraşul de vis" din România, cel care oferă condiţiile cele mau bune de trai locuitorilor.

Când am ajuns în Bucureşti, ultima noastră destinaţie, am vorbit cu edilul Capitalei, Sorin Oprescu, despre avantajele şi dezavantajele vieţii în acest oraş. Apoi, am luat pe rând fiecare primar de sector şi am aflat de la ei modul în care percepe administraţia locală problemele locuitorilor şi soluţiile pe care aceştia le-au găsit.

Astăzi, Cristian Poteraş vorbeşte despre câteva taine ascunse ale sectorului său, despre noul cartier de blocuri şi despre soluţiile cu privire la trafic şi la parcări, două dintre principalele probleme. Poteraş subliniază din bilele albe şi cele negre pe care sectorul său le-a dobândit de-a lungul anilor, dar nu ezită să atragă puţină curiozitate asupra a ceea ce el numeşte "Cenuşăreasa" Capitalei. EVZ: Care sunt principalele probleme socio-economice cu care se confruntă sectorul 6 şi care sunt soluţiile de rezolvare a acestora? Cristian Poteraş: La fel ca şi celelalte sectoare ale Capitalei, ne confruntăm cu lipsa locurilor de parcare, cu solicitările de locuinţe primite în special de la tineri şi cu traficul foarte aglomerat, în special pentru că Sectorul 6 face ieşirea din Bucureşti către autostrada A1. În măsura posibilităţilor, încercăm să rezolvăm cât mai multe dintre ele, atât pe cele generale, precum şi pe cele cu care se prezintă cetăţenii în audienţe.

Drumul Taberei este considerat cel mai calamitat din punct de vedere al traficului. Care sunt soluţiile şi proiectele pentru fluidizare? Drumul Taberei este un cartier aglomerat din punct de vedere al traficului, asta e cert, mai ales la Răzoare, unde se face trecerea din Sectorul 6 către centrul oraşului. Cred că soluţia care ar degreva arterele de circulaţie din această zonă este aceea a unui pasaj, fie el subteran sau de suprafaţă. Iar în ceea ce priveşte restul sectorului, cred că ar fi binevenite câteva străpungeri şi construirea de benzi duble către Centura Capitalei.

Care a fost cea mai mare provocare la primăria sectorului 6? Cartierul Brâncuşi! Am dat în folosinţă exclusiv tinerilor aproape 2.000 de locuinţe. Imaginaţi-vă că este cel mai mare cartier de locuinţe construit de la zero în ultimii 20 de ani în România. Au fost multe dificultăţi de depăşit acolo, dar satisfaţia este pe măsură!

Ce loc preferaţi din sector? O să credeţi că glumesc, dar e Giuleşti-Sârbi. Am certitudinea că, peste zece ani, această zonă va fi cea mai frumoasă din Bucureşti. O numesc eu, mai în glumă, mai în serios “Cenuşăreasa” Capitalei. Lucrăm intens acolo, se construieşte o infrastructură de calitate, e vorba de o reabilitare totală… care momentan provoacă neplăceri riveranilor, însă va merita, categoric!

Prin ce credeţi că se diferenţiază sectorul 6 de restul sectoarelor Capitalei? Care ar fi portretul celui care locuieşte aici? Cred că e vorba de factorul uman, de calitatea oamenilor care locuiesc aici. Deşi suntem unul dintre cele mai mari sectoare ale Capitalei, cu peste 370.000 de locuitori, avem oameni dinamici, cetăţeni implicaţi în viaţa comunităţii, tineri care vin la mine cu sugestii, uneori cu observaţii, dar de cele mai multe ori feed-back-ul lor, schimbul de idei pe care îl avem, este pozitiv şi are efecte constructive.

Sunt avantaje si dezavantaje de a fi locuitor al Sectorului 6? Sigur că sunt şi avantaje şi dezavantaje. Părţile pozitive ar fi acelea că suntem poziţionaţi aproape de ieşirea din Capitală către A1 şi asta a făcut să se dezvolte o uriaşă zonă comercială în Militari, avem Lacul Morii pe care îl vom transforma într-o zonă de agrement cu totul specială, parcuri frumoase şi bine întreţinute, cetăţenii beneficiază de serviciile unui Birou Unic la Primărie care îi ajută să evite birocraţia în relaţia cu autoritatea locală, construim locuri de parcare oriunde spaţiul ne-o permite şi ar mai fi de enumerat destule aspecte. Dezavantajele derivă în principal din aceea că avem cartiere mari, aglomerate, dense.

Care esti situaţia cu locurile de parcare? Cât se plăteşte pentru a avea un loc de parcare închiriat? Tarifele pentru locurile de parcare nu s-au modificat foarte mult în ultimii ani, suma de plată pentru un loc într-un parcaj de reşedinţă se ridică la aproape 60 de lei anual. Ceea ce ne diferenţiază de celelalte sectoare este că, pentru spaţiile înguste, dintre blocuri, unde nu putem amenaja parcaje tradiţionale, am montat parcări inteligente, pe verticală, adevărate garaje care adăpostesc 12 maşini pe locul pe care ar fi putut fi parcate de trei ori mai puţine. Chiria pentru acestea a fost stabilită de consilierii locali la 100 lei pe lună, însă pensionarii se bucură de tarife cu 30% mai mici.

Care este situaţia privind reabilitarea blocurilor? În ultimii doi ani, au fost reabilitate termic 29 de blocuri în Sectorul 6, iar în acest an intenţionăm să finalizăm lucrările la alte 120. Numărul acestora nu depinde neapărat de noi, întrucât "actorul" principal în acest program este Ministerul Dezvoltării şi el este cel care dictează amploarea lucrărilor, prin mărimea sumei acordate în acest scop administraţiei locale. Vă pot asigura, însă, că există o preocupare constantă la Primăria Sectorului 6 pentru identificarea surselor de finanţare.

În prezent, sunt în derulare licitaţiile pentru desemnarea firmelor care vor proiecta şi construi şi avem deja întocmită o listă prioritară de blocuri unde se va interveni. Intenţia mea este să reabilităm termic cât mai multe blocuri de locuinţe care mărginesc Bd. Iuliu Maniu, pentru că aceasta este una dintre intrările mari în Capitală şi ar trebui să-i îmbunătăţim aspectul. Totodată, aş vrea să putem achita noi, Primăria – în schimbul unor garanţii concrete, fireşte – şi costurile care ar trebui plătite de cetăţenii beneficiari, asta graţie unui împrumut pe care îl vom contracta de la BEI, urmând să recuperăm ulterior banii de la oameni.

Care e situaţia investiţiilor în sector şi cum se materializează banii de la bugetul local în proiecte pentru comunitate? Bugetul local pentru anul 2010 este de 733 de milioane de lei, iar priorităţile pe care ni le propunem sunt îndrăzneţe: reabilitarea termică a cât mai multe blocuri de locuinţe, precum şi a sediului Primăriei, inclusiv punerea în funcţiune a unei instalaţii de încălzire-climatizare din surse de energie verde pentru instituţia pe care o conduc. Aş mai adăuga că ne străduim să realizăm mansardarea creşelor din sector, introducerea utilităţilor în cartierul ANL de pe str. Godeni şi în zona de vile a Cartierului Brâncuşi, reabilitarea sistemului rutier pe zeci de străzi şi alei; este aproape de finalizare amenajarea unei platforme de parcare cu 700 de locuri pe locaţia pe care a funcţionat Autogara Militari şi, foarte important, urmărim modernizarea complexă a sistemului rutier, carosabil şi pietonal, precum şi a spaţiilor verzi în Cartierul Drumul Taberei şi în Militari, pe nişte perimetre bine delimitate. La acest din urmă obiectiv încercăm, şi parţial am reuşit, atragerea de fonduri europene nerambursabile.

Ce alte proiecte de dezvoltare s-au realizat în ultima vreme şi care sunt cele pe care sectorul 6 le va avea în perioada următoare? Dintre realizările celor doi ani din al doilea mandat al meu ca primar, m-aş opri la numirea primului administrator public din Capitală, repartizarea a 500 de locuinţe în Cartierul Brâncuşi, zona C, şi a încă 132 în Dealul Ţugulea, inaugurarea cantinei sociale Harul, darea în folosinţă a infochioşcurilor şi a sistemului online pentru plata taxelor şi impozitelor, închirierea locurilor de parcare din sistemele Smart Parking, mansardarea a şapte grădiniţe, mutarea sediului Casei de Pensii Sector 6 în Complexul Orizont, redeschiderea Pieţei Crângaşi şi punerea la dispoziţia cetăţenilor a două cabinete medicale, oftalmologic şi stomatologic, cu preţuri minime. Ce nu am reuşit încă este construirea unui spital, iar motivul este, evident, lipsa de fonduri.

În perioada următoare, vom demara un proiect de amploare – construirea centrului de agreement şi turism Lacul Morii, prin amenajarea unei suprafeţe de 25 de hectare de-a lungul Lacului. Va fi ceva unic în Bucureşti şi mă mândresc cu asta! Vom avea străzi, alei, piste de biciclete şi role, parcaje, pergole şi foişoare, debarcadere, pontoane flotante, mobilierul urban necesar pentru odihnă şi relaxare, spaţii expoziţionale, terenuri de sport, locuri de joacă pentru copii amenajate pe grupe de vârstă. Va fi o plăcere pentru bucureşteni să îşi petreacă timpul pe Lacul Morii.

Care este strategia de salubrizare a sectorului? Avem de mai mulţi ani contract încheiat cu firma URBAN SA şi sunt mulţumit de colaborarea cu ei. Sectorul este împărţit în perimetre bine determinate pe care lucrătorii de la firmă şi cei ai ADP intervin cu periodicitate, uneori zilnic, alteori de mai multe ori pe zi, iar dacă cetăţenii le reclamă prezenţa într-un anumit loc, se prezintă cu promptitudine. În anii de când sunt primar au fost desfiinţate zeci de depozite necontrolate de deşeuri de pe domeniul public şi este de necontestat că faţa cartierelor s-a schimbat în bine.

Ce proiecte cu finanţare europeană au fost realizate ori sunt în curs de realizare? Aşa cum vă spuneam mai devreme, în contextul economic actual, atragerea de fonduri europene constituie o prioritate pentru noi. Avem nu mai puţin de 13 proiecte depuse spre finanţare şi aflate momentan în diferite faze de evaluare. Unul a fost deja acceptat ca urmare a evaluării tehnice şi financiare, se referă la modernizarea urbanistică a spaţiilor verzi dintr-un perimetru bine determinat în Drumul Taberei, iar valoarea totală este de peste 32 de milioane de lei. Celelalte proiecte de care vă vorbeam au ca scop utilizarea de energii neconvenţionale, modernizarea parcurilor, investiţii în infrastructura şcolară şi construirea unei biblioteci la Colegiul “Elena Cuza”. Din păcate, procesul de evaluare are o durată extrem de mare ajungându-se în unele cazuri la aproximativ un an, ceea ce îngreunează aducerea la îndeplinire a obiectivelor propuse în strategia de dezvoltare a sectorului.

O mică legendă urbană, un secret ascuns din sectorul 6 despre care locuitorii Capitalei nu ştiu. Nu ştiu câţi oameni cunosc istoria potrivit căreia că în Militari, în apropierea zonei Lujerului, au poposit cu aproape două sute de ani în urmă pandurii lui Tudor Vladimirescu. Intenţionez să transform zona aceea de aşa manieră încât istoria să fie adusă la vedere.

Ne puteți urmări și pe Google News