"Îi cerem lui Adrian Năstase să facă un gest de demnitate şi curaj şi să-şi dea demisia din toate funcţiile deţinute în PSD, dar şi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Avem nevoie cu toţii de un gest de responsabilitate, trebuie să mergem înainte şi sunt convins că şi el va înţelege că nu este vorba de o singură persoană, şi este vorba de interesul mai larg al partidului".
Vorbele îi aparţin lui Mircea Geoană şi au fost spuse într-o şedinţă a Biroului Permanent Naţional din 13 martie 2006. A fost momentul în care PSD s-a distanţat de Adrian Năstase şi începutul sfârşitului pentru politicianul care se aflase cu mai puţin de un an şi jumătate înainte extrem de aproape de a deveni preşedintele României. Dacă este cineva care vrea să găsească o cauză a situaţiei în care se află Adrian Năstase acum, nu trebuie să privească mai departe decât la cele scrise chiar de fostul prim-ministru în ajunul noului an. "Îmi aduc aminte, uneori, cu tristeţe, de felul în care în sediile unor organizaţii PSD, în 2006, atunci când au început atacurile mediatice şi judiciare împotriva mea, unii lideri au dat jos de pe pereţi, din galeria preşedinţilor de partid, portretul meu. Poate ca o dovadă de loialitate faţă de noul preşedinte?!" Semn că, în adâncul sufletului său, Adrian Năstase ştie din cauza cui se află de partea nefericită a zăbrălelor de la Rahova. Dosarul lui Adrian Năstase este rezultatul unei lucrături politice. Nu în sensul în care fostul prim-ministru este nevinovat – s-au pronunţat, totuşi, 8 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acest sens –, ci în ideea în care colegii săi din PSD au vrut să scape de ceea ce percepeau atunci ca fiind un adversar redutabil. În realitate, tuturor le era frică de faptul că, dacă Năstase ar fi deţinut din nou puterea, i-ar fi "popit" rând pe rând. Mult timp, vajnicii PSD-işti, cei mai mulţi promovaţi chiar de fostul premier, s-au temut de întoarcerea tolkiană a "regelui". De la baronii locali care îi spuneau că timpul său a trecut, până la cei care se săturaseră să trăiască în umbra marelui urs. Unul după altul, toţi s-au lepădat. Până şi Ponta acceptase să fie purtătorul de cuvânt al candidatului Geoană şi ministru al partidului în alianţa cu PDL din 2009. Filiera Geoană – Vanghelie – Rus – Mitrea a funcţionat ca unsă în martie 2006. Atunci, la hotelul unui tânăr afacerist ambiţios întors în ţară, proaspăt membru de partid, pe numele lui Robert Negoiţă, actual primar al Sectorului 3, Adrian Năstase a fost executat sumar, fără să aibă parte de un proces echitabil şi fără să poată invoca vreo excepţie de neconstituţionalitate. Această axă a generat dosarele "Zambaccian" şi "Mătuşa Tamara", ca să nu mai spunem că tot ea este şi cea care a întreţinut continuu şi constant campania mediatică împotriva fostului premier. Poate e mult spus şi comparaţia e forţată, dar a părut a fi un moment de tipul Kohl – Merkel: oamenii promovaţi de fostul prim-ministru sunt cei care l-au îndepărtat de la putere. Pentru un Geoană neputincios, existenţa unei pietre de moară de asemenea dimensiuni era scuza perfectă, iar eliminarea principalului adversar, pe atunci preşedinte executiv al partidului, era o mană cerească. Pentru Mitrea era o revanşă a tuturor anilor în care a stat în umbra lui Năstase. Pentru Rus şi Dâncu – o manifestare a imaginii de reformişti şi cardinali din umbră ai partidului. Iar pentru Vanghelie era o răzbunare pentru cele întâmplate în 2004, când a câştigat primăria Sectorului 5 candidând independent după un scandal monstru cu acelaşi Adrian Năstase. Execuţia internă a lui Năstase a fost posibilă şi pentru că activul de partid al PSD a fost, să recunoaştem, şocat şi uluit de înfrângerea total neverosimilă din decembrie 2004 în faţa lui Traian Băsescu. Dincolo de imaginea idilică pe care o parte a presei încearcă să o construiască acum despre legătura indisolubilă dintre Năstase şi poporul pesedist, adevărul este că, în 2005 – 2006, fostul prim-ministru era privit ca singur vinovat pentru eşecul de la prezidenţiale. PSD, spre deosebire de celelalte partide politice, are o mentalitate de învingător: îşi devorează toţi liderii care eşuează în tentativa lor de confiscare a puterii totale. Nici măcar Ion Iliescu nu a supravieţuit, ce să mai spunem de Mircea Geoană, care, ce-i drept doar temporar, a şi fost exclus din partid. Din punct de vedere uman, ceea ce i se întâmplă fostului prim-ministru poate provoca un sentiment tristeţe. Chiar imagine a corupţiei absolute din România, Adrian Năstase a făcut de-a lungul timpului şi lucruri bune pentru această ţară. De numele lui se leagă patru ani de creştere economică solidă, o stabilitate politică generatoare de credibilitate în plan extern, încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană şi, într-o mai mică măsură, aderarea de facto a României la NATO. Fie şi numai din această perspectivă, fostul premier merită puţină consideraţie, dacă nu respect. Mai ales că, iată!, într-un final plăteşte pentru faptele sale de corupţie în faţa Justiţiei. Corect este însă ca opinia publică să ştie şi cui i se datorează situaţia prin care trece acum, cine şi cum l-a lucrat politic pe fostul premier.
Recomandările noastre
