Dacă va reuşi să o elimine diseară pe ŢSKA Moscova, căpitanul naţionalei va ajunge să joace în penultimul act al Ligii Campionilor.
Revenit pe teren după grava accidentare suferită la cap la începutul anului, lui Cristi Chivu îi merge din ce în ce mai bine, atât pe plan familial, cât şi în carieră. De curând, el a aflat că va fi tată din nou, soţia sa Adelina fiind însărcinată. Cei doi mai au împreună o fetiţă, Natalia, în vârstă de aproape 2 ani.
Căpitanul echipei naţionale a României este aproape şi de cea mai importantă performanţă din cariera sa. El are ocazia să ajungă pentru prima dată în semifinalele Ligii Campionilor, cea mai importantă competiţie fotbalistică din lume. Inter Milano, formaţia la care evoluează reşiţeanul, dispută diseară la Moscova (ora 19.30, în direct la Boom Sport One) meciul- retur cu ŢSKA, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Săptămâna trecută, la Milano, echipa antrenată de Jose Mourinho s-a impus la limită, scor 1-0, prin golul marcat de argentinianul Diego Milito.
Ruşii vor să joace urât, dar să se califice
Ruşii sunt pregătiţi să întoarcă rezultatul şi să detoneze o nouă bombă, după ce în „optimi” au reuşit să o elimine pe FC Sevilla.
„Trebuie să găsim echilibrul perfect între ofensivă şi defensivă. Ştim ce pot cei de la Inter şi suntem pregătiţi să-i întâmpinăm. Cel mai important va fi să obţinem calificarea, chiar dacă nu vom juca spectaculos”, a declarat Leonid Slutsky, antrenorul echipei ŢSKA, al cărei meci din campionat, cu Zenit, a fost amânat din cauza atentatelor petrecute săptămâna trecută la metroul moscovit.
Portughezul Jose Mourinho nici nu se gândeşte că Inter va rata calificarea în semifinalele Ligii Campionilor. „Avem o stare de spirit foarte bună. Am obţinut o victorie extrem de importantă în prima manşă şi îmi place să cred că asta va fi decisiv pentru calificare. Sigur că vom avea de muncit la Moscova, dar suntem favoriţi pentru calificare şi trebuie să respectăm calculele”, a spus tehnicianul lui Inter.
Tradiţia este de partea lui Jose Mourinho. Lusitanul s-a mai aflat de trei ori în „sferturile” Ligii Campionilor, cu Porto şi Chelsea, şi s-a calificat de fiecare dată în semifinale.
După ce în weekend a fost integralist în meciul de pe teren propriu cu Bologna (scor 3-0), Cristi Chivu este anunţat titular în meciul de diseară.