Crema baletului mondial, pe scena TNB, într-o gală dedicată reginei Elisabeta
- Georgeta Petrovici
- 26 septembrie 2019, 20:11
Nume mari ale baletului mondial vor ajunge în România, pentru un spectacol unic de balet, dedicat reginei Elisabeta a României (Carmen Sylva). Gala de Balet ”Carmen Sylva” va avea loc la începutul anului viitor, pe scena Teatrului Național din București.
Pe scenă vor urca artiști precum celebra Iana Salenko și partenerul ei Dinu Tămăzlăcaru, ambii prim-balerini la Staatsballett Berlin; Francesca Velicu, demi-solistă la English National Ballet, care ajunge astfel pentru prima dată pe o scenă din România după ce a câștigat premiul Olivier în 2018.
„Mă bucur că am ocazia să mă reîntâlnesc cu publicul din România, de care mă leagă amintirea debutului și a primelor mele spectacole de la Opera Națională din București. Cu acest public drag mie îmi doresc să simt emoția și bucuria de a fi din nou împreună”, a declarat Francesca Velicu.
Alături de ei vor evolua Julian MacKay, prim-balerin la Mikhailovsky Theatre; Marina Minoiu, balerină la Royal Danish Theatre și prim-balerinul Brooklyn Mack, care în prezent dansează la English National Ballet.
Din distribuția Galei ”Carmen Sylva” fac parte și Henry Dowden, demi-solist la English National Ballet, Tudor Moldoveanu, demi-solist la Czech National Ballet, Robert Enache, prim-balerin al Operei Naționale din București, Rin Okuno, prim-balerină a Operei Naționale din București și Cristian Preda, balerin al Operei Naționale din București.
În timpul spectacolului vor fi interpretate coregrafii de Sir Frederick Ashton, Johan Kobborg, Mauro de Candia. De asemenea, vor avea loc momente de muzică live, cu participarea pianistei Ana Silvestru și a violonistului Rafael Butaru.
Gala de Balet Carmen Sylva este un eveniment Ars Gratia Regalia, care va avea loc pe 20 ianuarie 2020, de la ora 20,00, la Sala Mare a Teatrului Național din București, și este organizată de balerina Alice Minoiu și Asociația Literati.
Bilete se găsesc online și la Casa de bilete a Teatrului Național din București, în magazinele Flanco și în rețeaua iabilet.ro.