Credite din tata-n fiu

Credite din tata-n fiu

Puterea exemplului personal este foarte importanta in educatia copiilor, inclusiv atunci cand este vorba despre gestiunea finantelor proprii.

Din aceasta cauza, multi experti se tem ca prostul obicei al multor adulti de a trai din credite se transmite si copiilor, care, odata ajunsi majori, vor incepe si ei sa acumuleze datorii peste datorii, releva BBC.

Pentru a combate acest fenomen ingrijorator, scolile din Marea Britanie incep sa acorde mai multa atentie orelor in care copiii sunt invatati cum sa-si gestioneze responsabil fondurile. Specialistii spun ca varsta optima de la care se poate incepe „educatia financiara” este aceea de 8-9 ani.

Totodata, o serie de banci de renume si-au manifestat disponibilitatea de a le oferi profesorilor informatiile necesare pentru alcatuirea unor planuri de lectii despre ce inseamna sa traiesti din credite si cum sa eviti aceasta situatie.

Unii au argumentat chiar ca, in fond, cei mai multi dintre elevi nu vor avea niciodata ocazia de a-si folosi cunostintele despre subiecte precum istoria Evului Mediu, in timp ce lectiile despre bani si cheltuirea lor responsabila i-ar putea ajuta sa aiba o viata mai buna.

Generatia datornicilor

Preocuparea pentru educarea copiilor in probleme financiare vine pe fondul cresterii alarmante a numarului de cetateni britanici aflati in incapacitate de plata.

Cei mai multi faliti sunt in Anglia si Tara Galilor, unde, anul trecut, peste 107.000 de persoane au initiat procedurile legale de intrare in faliment personal, o crestere de 59% fata de 2005.

De asemenea, peste 90.000 de persoane s-au trezit in situatia de-si pierde casele din pricina faptului ca nu-si mai puteau plati creditele. Aceasta situatie a dus la inmultirea numarului de companii specializate in managementul datoriilor, care le ofera clientilor lor solutii personalizate prin negocierea unor scheme de plata cu principalii creditori. Desigur, si serviciile acestor companii trebuie ulterior platite.

Ne puteți urmări și pe Google News