“Cratima” care costă

“Cratima” care costă

Aproximativ 260.000 de buletine de vot destinate judeţului Hunedoara vor trebui retipărite.

Biroul Electoral Central a dispus zilele trecute realizarea unor chenare mai mari pentru fiecare formaţiune înscrisă în cursa electorală. În plus, PD-L a mai reclamat faptul că varianta neprescurtată a numelui partidului nu trebuia scrisă cu cratimă între cuvintele “Democrat” şi “Liberal”, aşa cum apărea pe buletinele de vot iniţiale.

Tipografia care a câştigat licitaţia pentru imprimarea buletinelor de vot pentru judeţul Hunedoara apucase însă să realizeze buletinele pentru preşedintele Consiliului Judeţean şi consilierii judeţeni.

Conform reprezentanţilor Prefecturii Hunedoara valoarea totală a cheltuielilor care trebuie făcute suplimentar din cauza acestor modificări se va cunoaşte abia în momentul în care tipografia va finaliza toate buletinele de vot şi va prezenta factura finală.

(15:20)

Ne puteți urmări și pe Google News