Costin Lazăr: "Am jucat eroic cu Tottenham!"

Costin Lazăr: "Am jucat eroic cu Tottenham!"

Mijlocaşul român a pus umărul la victoria echipei PAOK Salonic pe terenul redutabilei grupări britanice, scor 2-1, şi va juca în primăvara europeană.

Dârza formaţie elenă PAOK Salonic, cu László Bölöni pe bancă şi mijlocaşul Costin Lazăr titular, face legea în Liga Europa. "Alb-negrii" au dat lovitura, miercuri seară, la Londra, pe terenul formaţiei Tottenham Hotspur (scor 2-1), şi s-au calificat în primăvara europeană pentru prima oară în istoria clubului. Golurile grecilor au fost marcate de Salpingidis şi de Athanasiadis, în primul sfert de oră de joc, în timp ce englezii au punctat prin croatul Modrici (penalty), în minutul 38, după ce Stafilidis a fost eliminat pentru un henţ în careu. Fanii greci au memorie scurtă şi o răbdare şi mai scurtă "Am jucat eroic", ne-a spus ieri Costin Lazăr (30 de ani), care a bifat 83 de minute în victoria de la Londra. "Nu ne aşteptam să câştigăm, dar am sperat mult la o victorie. Au fost peste noi toată repriza secundă. Am dat dovadă de caracter, nu le-am cedat niciun metru de teren", a precizat fostul mijlocaş de la Rapid şi de la Sportul Studenţesc. Gruparea din Salonic şi-a asigurat locul în "16"-imile Ligii Europa, reuşind un parcurs fără înfrângere în primele cinci etape ale Grupei A, din care mai fac parte ruşii de la Rubin Kazan şi gruparea irlandeză Shamrock. Costin Lazăr ne-a dezvăluit secretul succesului din acest sezon. "Oamenii sunt mai încrezători aici. Avem nişte fani senzaţionali. Am avut mereu câte 3.000 de suporteri în meciurile din Europa jucate în deplasare. Sunt foarte pretenţioşi. La victorie, îi simţim aproape. Ne felicită şi ne încurajează, însă la înfrângere, ne taxează. Acum ne iubesc, însă dacă pierdem următorul meci de campionat, ne vor lua la rost", ne-a mai spus internaţionalul. "Diferenţe prea mari între fotbalul de aici şi cel din România nu sunt. Eu am ales PAOK pentru aspectul financiar, însă îmi plac mult oamenii din Grecia. Cu domnul Bölöni ne înţelegem bine, este un profesionist", a concluzionat mijlocaşul. 5 este locul ocupat de PAOK Salonic în prima ligă din Grecia, după 11 etape disputate. Fanii echipei aşteaptă un titlu de 26 de ani