Oficialii sud-coreeni au anunţat un nou focar de coronavirus şi sunt în căutarea a mii de persoane care ar fi putut fi infectate în cluburi de noapte și baruri din capitală.
Țara asiatică a fost lăudată pentru acțiunea sa rapidă şi eficientă asupra pandemiei, reducând semnificativ rata de infecții noi în ultimele săptămâni, dar un nou focar depistat ridică mari îngrijorări.
Oficialii au raportat alte 35 de noi cazuri de SARS-CoV-2, cele mai multe fiind legate de viața de noapte din cluburile aflate în districtului Itaweon, multe dintre ele fiind destinate membrilor comunității de lesbiene, gay, bisexuali, transgender (LGBTQ).
Autoritățile au testat mai mult de 2.450 de persoane care au fost în locurile de noapte din cartierul Itaewon, dar încă încearcă să depisteze alte 3.000. Sute de alte persoane care au intrat în contact cu cei din club şi au fost, de asemenea, testate, informează straitstimes.
Aşadar, la numai câteva săptămâni după relaxarea restricțiilor impuse în lupta contra noului coronavirus, China şi Coreea de Sud înregistrează noi contaminări.
Coreea de Sud a fost, în februarie, focar de COVID-19, formă agresivă de pneumonie cauzată de noul coronavirus. Preşedintele Moon Jae-in a cerut populaţiei să dea dovadă de vigilență maximă. Statul asiatic a consemnat un bilanț epidemic de aproape 11.000 de infecții și 256 de decese.
China au înregistrat 17 noi îmbolnăviri într-un oraş situat în apropiere de graniţele cu Rusia şi Coreea de Nord, dar şi în Wuhan, capitala provinciei Hubei, epicentrul pandemiei.
Regimul chinez a raportat, în total, aproape 83.000 cazuri şi peste 4.600 de decese. La nivel mondial, de la izbucnirea pandemiei, au fost înregistrate peste 4 milioane de contaminări şi mai mult de 280.000 de decese în lume.
Recomandările noastre