Cornul şi laptele, politicienii şi faptele sau despre croitoraşii cei viteji

Cornul şi laptele, politicienii şi faptele sau despre croitoraşii cei viteji

Nu, nu este cine credeţi dvs., este cu totul altă poveste cu alţi eroi. Şi alte erori. Dacă eşti un fan Slow Food şi susţii hrana de-acasă, chestia asta, "cornul şi laptele", este de aplaudat.

Cu nişte condiţii slow food: să fie lactate şi panificaţie-produse proaspete, să fie lactate şi panificaţie-produse locale, să fie lactate şi panificaţie-produse de calitate. Despre mere mai vorbim. Trebuie să constatăm că, indiferent dacă iubeşti stânga sau dreapta politică, roşii sau portocalii, băseştii sau maghiarii tricolori, ştim. Ştim că România este ţara tuturor posibilităţilor, ţara în care se dau cornuri şi lapte copiilor de vârstă şcolară. Şi politicienii, rapizi în a valorifica oportunităţile, intră adesea în pielea croitoraşului cel viteaz, taie la repezeală, croiesc strâmb şi apoi. Apoi vin alţii după 4 ani să facă sau nu, alte costume. Costume croite din alte cornuri şi alt lapte.

Programul a făcut de-a lungul anilor tot felul de piruete: a trecut de la lapte la lactate, şi de aici la derivate. De la corn la chifle, adică la alte specialităţi. De la probleme cu licitaţiile la probleme cu produsele fermentate şi expirate. Programul a fost lansat ca demers de politică publică în 2002, cu iz de salvare social-democrată, fără un studiu cunoscut de fundamentare, programul guvernamental "Cornul şi laptele" şi-a găsit naşii. Patru cercetători de la ICCV, Arpinte, Cace, Preotesi şi Tomesicu, au găsit de cuviinţă să studieze ce a mers bine sau prost în program. Tot cu nişte bani de la guvern. Şi bine că au făcut asta.

Hrana cu forţa a ţinut ? Sau au fost marcate goluri în buget ?

Ne puteți urmări și pe Google News

Cercetarea celor patru tineri, ne-a arătat că programul a avut şi avantaje şi dezavantaje. La cele bune se pun, consideră cei patru, următoarele: universalitatea programului (adică orice copil, din orice familie, cu orice venituri, a avut acces la produse, dar asta este o bună folosire a resurselor ?), a fost un răspuns la o nevoie socială reală (ce intuiţie remarcabilă au avut politicienii !). Cam atât? La defecte, ia să le luăm la mână: risipa (produsele, unele erau aruncate, copii se jucau prin curte, sau le duceau acasă la animale), calitatea proastă a produselor (deci pe de o parte voturi, pe de altă parte deşeuri), montonia (hai, mâncaţi în fiecare zi acelaşi, nu nu este o pedeapsă, este de la politicieni, nu contează diversificarea). Se mai adaugă la problemele programului, transportul deficitar, lipsa spaţiilor de depozitare, dificultăţile în returnarea produselor cu termen depăşit.

Nemaivorbind de faptul că ele erau mâncate fără a fi îndeplinite reguli de igienă elementare, pentru că multe şcoli nu autorizaţii de funcţionare, nu au apă curentă. Cu alte cuvinte, rezulate amestecate, bani risipiţi şi care erau obiectivele programului ? Să mânânce înfometaţii şi să vină la şcoală chiulangii ? Mă rog, sunt banii noştri, dar dacă îi risipim într-o veselie, de-aia nu avem autostrăzi. De ce să fim învăţaţi ce mâncăm? Ca să ne ferim de parizerul ieftin fără carne ! Statul ne vrea proşti, să mâncăm de la supermarket. Pentru că industria alimentară are tot interesul să ne dea mâncare tot mai, tot mai ieftină.

Programul "cornul şi laptele" dă rezultate proaste pentru că nu este însoţit de educaţie, educaţia pentru hrana sănătoasă. O lipsă, de altfel, care se resimte pentru toată societatea românească. În faţa asaltului parizerului cu cel mai mic preţ, degeaba dai corn şi lapte, mere, dacă nu adaugi educaţia pentru hrana sănătoasă. Educaţia pentru hrană este importantă pentru tânăra generaţie, pentru că, mai ales aşa, va învăţa ce este bun şi ce este sănătos în hrană. Nu există în România o politică publică consistentă privind alimentaţia. Iar atunci când politicienii se trezesc din somnul raţiunii, ba ne dau lapte, fără să ţină cont dacă poţi sau nu tolera produsele lactate, pentru că conţin lactoză, ba vor să introducă nu ştiu ce substanţe în pâine, ce contează că eşti diabetic. Sau că nu ai nevoie de fier.

Şi Uniunea Europeană, ce face ea ?

UE susţine prin campanii, educaţia pentru hrana sănătoasă. Da, a creat programe de distribuţie, vid DG AGRI pentru vegetale, fructe, lapte şi produse din lapte. Dar şi pentru un stil de viaţă sănătos. Care, este evident, nu are legătură cu produsele alimentare pline de aditivi, coloranţi, îndulcitori şi alte chestii din alea carea crează dependenţă. Gen mai multă culoare roşie, să ni se aprindă pancreasul de atâta roşu în salam. Ca atare, un program de susţinere a alimentaţiei mai bine făcut trebuie susţinut cu investiţie în educarea tinerilor. Ca să ştie diferenţa dintre cel mai ieftin parizer şi posibilele boli de mai târziu. Vrem să fim hrăniţi dar şi deştepţi !