Coreea de Nord a ameninţat, ieri, că va efectua un nou test nuclear dacă Consiliul de Securitate al ONU nu îşi va prezenta scuze pentru înăsprirea sanciţiunilor, confirmând temerile că Phenianul este hotărât să îşi construiască un arsenal atomic, scrie Reuters.
Statele Unite au precizat că asemenea ameninţări sunt contraproductive şi a cerut Phenianului să revină la discuţiile de dezarmare nucleară. "Nu cred că vor exista scuze din partea Consiliului de Securitate, iar aceste ameninţări vor izola şi mai mult Coreea de Nord", a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Robert Wood.
Ameninţarea măreşte tensiunea din regiune, după lansarea unei rachete nord-coreene în 5 aprilie, considerată de Statele Unite şi alte state drept un test balistic al unei rachete cu rază lungă de acţiune.
"Dacă ONU nu îşi va prezenta imediat scuze, Coreea de Nord va fi forţată să adopte măsuri adiţionale de auto-apărare cu scopul de a-şi apăra interesele supreme", a spus purtătorul de cuvânt al ministerului nord-coreean de externe pentru agenţia KCNA, precizând că "aceste măsuri vor include teste nucleare şi teste balistice cu mai multe rachete intercontinentale".