George Copos vrea să-şi întărească poziţia de acţionar majoritar la societatea Athenee Palace Hilton cu acţiunile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pe care le vinde instituţia condusă de Elena Udrea.

Ministrul a anunţat deja că ar trebui privatizate toate unităţile din turism pe care statul le mai deţine, pentru a putea atrage noi investitori în acest domeniu. Acţiunile Athenee Palace Hilton (simbol bursier ATPA) constituie, de altfel, cea mai valoroasă participaţie a ministerului.

Majoritatea celorlalte societăţi mai au doar câteva active funcţionale, în timp ce unele sunt chiar în prag de faliment.

Negociere pe bursă

„Am luat cunoştinţă de intenţiile ministerului şi ne-am organizat. După Sărbători vom înainta instituţiei oferta noastră”, ne-a declarat George Copos.

Potrivit informaţiilor prezentate de Bursa de Valori Bucureşti, acolo unde este listată societatea, omul de afaceri deţine în acest moment, prin două companii, 57,63% din pachetul de acţiuni. Ceilalţi acţionari sunt Ministerul Turismului, cu 33,9% şi SC Tehnofrig Palace SA, SIF Oltenia şi Tempus Invest SRL cu circa 8%.

Pentru acţiunile deţinute de minister, Copos intenţionează să plătească „un preţ corect”. „Suntem listaţi la Bursă, aşa că nu va fi niciun mister”, susţine el, refuzând însă să precizeze suma maximă pe care este dispus să o ofere.

  • La preţul ultimelor tranzacţii cu acţiuni ATPA, pachetul deţinut de minister valorează 5,95 milioane de lei, (1,45 milioane de euro). În cazul pachetelor mari, însă, preţul se negociază.

Câştig de 2,4 milioane euro

Un alt partener al ministerului interesat de activele puse în vânzare este SIF Transilvania. Fondul are participaţiuni alături de minister la alte trei societăţi: Neptun Olimp SA, unde instituţia condusă de Elena Udrea deţine 52,22%, Anca Irina SA, unde mai are 40% şi THR Marea Neagră, la care participă cu doar 0,18%.

„Cred că vom fi interesaţi de aceste acţiuni, mai ales dacă putem deveni astfel majoritari”, a declarat Linica Stan, directorul companiei THR Marea Neagră, care deţine şi administrează întreg patrimoniul hotelier de pe litoral al SIF Transilvania.

În prezent, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului deţine acţiuni la 23 de societăţi. „Este momentul să vindem tot ce avem, tot ce putem vinde, pentru că se pare că nu avem aşa oferte atractive pentru adevăraţii investitori în turism, nu cei care au tot cumpărat ca să facă afaceri imobiliare. Cred că este momentul să încercăm să dăm toată infrastructura de turism care se află încă în proprietatea statului şi este foarte prost administrată, a ajuns într-o stare de degradare în care nu mai poate funcţiona”, a afirmat Elena Udrea.

  • Privatizarea se va face, potrivit procedurilor, fie prin metoda licitaţiei publice cu strigare, fie prin negociere directă.
  • Potrivit unui proiect depus anul trecut, instituţia spera să obţină din privatizare 10 milioane de lei (2,4 milioane euro). 

„După Sărbători, vom înainta instituţiei oferta noastră. Va fi un preţ corect şi nu va fi niciun mister.“
GEORGE COPOS, om de afaceri