Si Razvan Lucescu e convins ca Rapid ii va ingenunchea pe "dinamovisti".
Rapid are nevoie de victorie ca de aer in meciul cu Dinamo, care se va disputa maine, in Giulesti, (ora 20.00, in direct la Kanal D), pentru a ramane in cursa pentru Europa. Derby-ul de pe stadionul „Valentin Stanescu” se va juca insa fara spectatori. „Alb-visiniii” au refuzat sa organizeze meciul la o distanta de 150 de kilometri de Bucuresti, preferand in schimb varianta „portilor inchise”.
Daca va repeta si langa Podul Grant evolutia entuziasmanta din meciul cu Steaua (scor 4-2), disputat in urma cu doua saptamani, Dinamo se poate socoti campioana.
Asupra rapidistilor apasa insa o presiune enorma, gazdele neavand asigurata inca prezenta intr-o cupa continentala. Totusi, antrenorul giulestean Razvan Lucescu este convins ca echipa sa va invinge liderul: „Sunt orgolii mari, dar vom castiga. Suntem pregatiti pentru Dinamo. Nu se va mai intampla ca la meciul cu Steaua, cand am pierdut nemeritat”.
George Copos, actionarul principal de la Rapid, a declarat ieri ca Dinamo va pierde in Giulesti. „Rapid merge ca un tren regulat. Vom bate toate echipele pana la final. Trebuie sa terminam cel putin pe locul doi”. Mai mult, Copos a lasat sa se inteleaga ca vrea sa-i lase pe rivalii de la Steaua in afara Europei: „Vreau sa fim pe locul doi si sa ducem Poli Timisoara in Europa”.
„Ros-albii”, optimisti
„Cu o victorie in Giulesti, suntem campioni in proportie de 99 la suta”, a spus ieri Mircea Rednic. Pentru partida cu Rapid, antrenorul de la Dinamo are, dupa foarte multa vreme, tot lotul la dispozitie. Mai vechii accidentati Ropotan si Vranjkovici sunt apti de joc. De asemenea, francezul Fernandes, care suferise o entorsa, e gata sa intre pe teren.
Pentru Rednic, confruntarea de maine este un nou prilej de revansa in fata lui George Copos. „Imi doresc victoria mult mai mult decat si-o doresc elevii mei. Nu este vorba despre razbunare, chiar daca George Copos nu mi-a apreciat munca. Acum trei ani si jumatate a fost vorba de razbunare, cand am batut cu Rapid in Stefan cel Mare, scor 4-3. Cand m-am intors din Belgia mi-am dorit foarte mult sa antrenez la Dinamo, dar nimeni nu m-a bagat in seama”, a declarat „Puriul”.
Telenovela din Ghencea, cu Olaroiu in rol principal, nu l-a lasat rece pe Mircea Rednic. „Ma bucur ca Olaroiu a ramas la Steaua, asa cum ma bucur pentru orice antrenor care isi pastreaza postul”, a mentionat Rednic. „Daca as fi fost insa in locul lui, dupa eliminarea din Cupa mi-as fi dat demisia”.
Zicu, „viitorul Messi”
Ianis Zicu este cel mai in forma jucator de la Rapid. Ca si coechipierii sai Viorel Moldovan si Valentin Badoi, machedonul a marcat sapte goluri in Liga I. Fostul „caine rosu” a ajuns vedeta in Giulesti, lucru recunoscut chiar de catre Copos. „N-am vazut golul lui Messi, dar am vazut reusita lui Ianis. Iar Zicu este viitorul Messi. Nu avem nevoie de Messi, il avem pe Zicu”, a comentat ieri actionarul principal de la Rapid.
Atacantul de la Rapid este imprumutat in Giulesti, pana la finalul sezonului, de echipa italiana Inter Milano. Giulestenii incearca sa-l pastreze pe Ianis si din editia viitoare. Jucatorul este dorit insa si de Dinamo, directorul executiv Cristi Borcea declarand, in repetate randuri, ca „Zicu este copilul nostru”.
BRANZA E PE BANI
Poli si Rapid nu se vor iubi
Poli Timisoara si Rapid se vor duela pe 26 mai, chiar in orasul de pe Bega, in finala Cupei Romaniei la fotbal. „Alb-visiniii” s-au calificat in ultimul act al intrecerii dupa ce au invins joi seara formatia Pandurii Targu Jiu, scor 2-0. In prima semifinala, disputata miercuri seara, echipa banateana invinsese Steaua, scor 1-0, la Bucuresti.
Desi „Poli si Rapid se iubesc la infinit”, cum suna sloganul celor doua galerii, finala va fi pe viata si pe moarte. Referindu-se la acest aspect, antrenorul rapidist Razvan Lucescu nu pare ingrijorat: „Timisoara va gazdui finala. Nu vom mai fi primiti cu simpatie. Va fi ostilitate, dar publicul de acolo e decent”.
Cupa Romaniei
Semifinale
Pandurii Tg. Jiu - Rapid 0-2
Marcatori: Zicu (10), V. Moldovan (78)
Pandurii: Guso 5 - Mandrean 4 (72, Popete 5), A. Rus 5, Chibulcutean 5, Dragomir 5 - Pacurar 4, Orac 5 (60, L. Mihai 5), Fl. Stanga 5 (46, Vasilache 5), Vatavu 5 - Vintilescu 5, I. Iordache 5.
Antrenor: Eugen Neagoe
Rapid: Edel Apoula 6 - M. Constantin 6, Maftei 5, Sapunaru 6 - Badoi 6, Maldarasanu 6 (81, Mazilu), E. Dica 5, Perja 5 - Buga 6, I. Ganea 5 (46, V. Moldovan 7), Zicu 7 (66, N. Grigore 6).
Antrenor: Razvan Lucescu
Stadion: „Dan Paltinisanu” - Timisoara; Spectatori: 9.000; Arbitri: A. Constantin 6 - A. Vidan 6, O. Sovre 6
Iute si furios
„Vitejiile” atacantului Ionel Ganea in ograda „cainilor rosii” Mutarea iernii in Liga I a fost transferul lui Ionel Ganea (foto) de la Dinamo la Rapid, tocmai echipele care se vor infrunta maine, in derby-ul etapei a 27-a. Trecerea s-a facut pe nepusa masa, fiindca atacantul n-avea, aparent, nici-un motiv sa plece din ograda liderului.
Pentru gruparea „cainilor rosii”, Ganea izbutise sa marcheze de 14 ori in campionat, echipa conducea detasat in Liga I si era calificata in primavara europeana. In baza prieteniei cu George Copos, „Ganezul” a decis sa schimbe cartierul, insa odata cu clubul a schimbat, fara sa vrea, si norocul, deoarece in Giulesti nu-i merge la fel de bine ca in Soseaua Stefan cel Mare. La Rapid, Ganea are la activ un singur gol si isi gaseste cu greu un loc in primul „11”.
Rednic ii luase frica
Ganea a fost un element de progres la Dinamo. A marcat goluri multe, spectaculoase si i-a tinut in priza pe ceilalti doi atacanti de marca din lot: Claudiu Niculescu si Ionel Danciulescu. Pe langa lucrurile bune pe care le-a facut, Ganea instaurase insa un regim de teroare in vestiarul „ros-albilor”.
Atacantul ar fi dorit sa joace meci de meci, lucru imposibil, din pricina sistemului de rotatie in ofensiva instituit de antrenorul Mircea Rednic. Cand era „rezerva”, Ganea facea scandal. Primul care a intrat in colimatorul sau a fost Rednic, alaturi de care jucase la Rapid si pe care nu-l recunostea ca sef in vestiar.
„Antrenorul ma baga in echipa fiindca ii este frica de mine”, le marturisea atacantul apropiatilor. „Numai eu stiu de cate ori l-am intors din drum pe Ganea si i-am schimbat planurile. Mereu facea scandal. Poate e mai bine ca a plecat”, comenta Rednic dupa despartirea de fotbalist.
„Eu nu alerg pentru voi!”
De furia lui Ganea n-au scapat nici Danciulescu si Niculescu, contracandidatii sai directi pentru un loc in linia de atac. Inaintea unei partide, pe cand echipa se afla in cantonament la Saftica, atacantul ar fi intrat, sustin surse din cadrul clubului, in camera peste Danciulescu, ocazie cu care i-ar fi reprosat capitanului de-atunci al echipei ca ar complota, impreuna cu Niculescu, impotriva lui.
Si „Clau-gol” a intrat in gura lui Ganea. „In pauza unui meci, Ganea s-a luat rau de Niculescu. „Eu n-alerg pentru voi, sa fie clar!”„, i-ar fi strigat Ganea celui care este protejatul lui Cristi Borcea. Episodul a fost dezvaluit de un antrenor de la Dinamo, care a adaugat: „Stia tot clubul ca Ganea l-a amenintat pe Niculescu”. Fire impulsiva, Ganea locuia singur in camera din cantonament.
Directorul executiv Cristi Borcea s-a aflat si el in conflict deschis cu Ionel Ganea. „Borcea face echipa la Dinamo”, a sustinut, in repetate randuri, jucatorul originar din Fagaras. Fotbalistul pretinde ca Borcea nu si-a schimbat nici acum obiceiurile si impune, la fiecare etapa, doi-trei jucatori in primul „11”. (Daniel Contescu)
Tensiuni
Cristi Pulhac: „Se tipa in vestiar”
Fundasul stanga Cristi Pulhac admite ca Ionel Ganea era un fotbalist care se manifesta energic si in afara terenului. Atacantul „exploda” atunci cand lucrurile scartaiau la echipa. „In pauza meciurilor cu Poli Timisoara si Rapid, cand eram condusi pe teren propriu, ne strangeam si tipam intre noi.
Atunci s-a strigat mai tare, deoarece cautam sa ne motivam”, sustine tanarul international. „Ganea a bagat de multe ori „alunecari” la colegi, dar si la antrenor!”, ne-a dezvaluit un alt jucator. Danciulescu si Niculescu nu-si aduc aminte cu placere de zilele de cosmar petrecute alaturi de Ganea. „Eu n-am nimic de impartit cu Ganea”, sustine acum Danciulescu.