Revoltător! Copiii, victime ale conflictelor politice. Scandal uriaș la un liceu din România

Revoltător! Copiii, victime ale conflictelor politice. Scandal uriaș la un liceu din România

Elevii claselor a V-a de la Liceul Teoretic „Carmen Sylva” din Eforie Sud, unitate de învățământ în care toții copiii vin la cursuri, nu au început încă școala, fiind prinși în mijlocul unui război în care sunt implicați directorul, părinții și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Prima zi de școală pentru elevii celor două clase a V-a a început cu un protest, copiii refuzând să intre la cursuri când au constatat că directorul școlii modificase componența claselor a IV-a, în care ei invățaseră timp de cinci ani, formând colective închegate, cu rezultate frumoase.

Copiii fuseseră amestecați fără știința părinților. „Nu ne despărțiți”, „Ei sunt familia mea”, „Noi toți suntem a V-a” au scris copiii pe spatele blocurilor de desen, protestând în fața școlii. Părinții au făcut sesizare la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, cerând ca cele două clase să rămână în formatul din clasa a IV-a.

Luată la întrebări de Inspectoratul Școlar și de părinți, directoarea Cerasela Cozoș a dat înapoi. Ea a justificat, în fața presei, că „aveam o problemă cu clasa a IV-a B în sensul că erau mai mulți romi și, în buna intenție de a respecta Ordinul 6134 cu privire la interzicerea segregării școlare în unitățile de învățământ, am zis să reconstituim colectivele”. Părinții au contrazis-o imediat. Copiii de romi, integrați, de altfel, în sistemul de învățământ, rămăseseră exact în clasele din care proveneau. Directoarea a spus că „la presiunea părinților, vom reveni la colectivele dinainte”.

Victoria elevilor protestatari a fost scurtă. În ciuda asigurărilor date de conducerea liceului, miercuri dimineață copii au fost din nou amestecați. Situația a rămas neschimbată. Copiii au refuzat să intre la ore. Inspectorul general școlar, Sorin Mihai, fusese personal la liceu:„Am discutat cu doamna directoare și cu domnul director adjunct. Dumnealui a invocat o ingerință politică, am înțeles că este un fan activ, un partizan feroce al unui anumit partid politic. Doamna directoare mi-a dat asigurări că situația se va rezolva, dar acest lucru nu s-a întâmplat”.

Ne puteți urmări și pe Google News