Copiii de la Centrul Sf. Nicolae din sectorul 3 vor locui în apartamente familiale
- Antoaneta Etves
- 31 octombrie 2011, 15:06
Un număr de 24 de copii care trăiesc în Centrul de plasament Sf. Nicolae din sectorul 3 vor fi transferaţi în următoarele 12 luni în patru apartamente familiale, graţie unui proiect lansat joi de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3.
Beneficiarii acestui proiect sunt tineri cu vârste de până în 18 ani, care vor fi supravegheaţi de o mamă socială şi vor primi servicii alternative cu scopul integrării lor sociale de mai târziu, când vor avea peste 18 ani. "Avem o experienţă bună în acest domeniu, am dezvoltat până acum opt apartamente pentru tineri adolescenţi şi avem alte 10 apartamente dedicate tinerilor peste 18 ani. Este important să lucrăm cu copilul individual şi să cunoască regulile traiului în colectivitate. Rezultatele prin acest sistem de integrare în apartamentele familiale sunt foarte bune", a declarat Florin Vasile, directorul Direcţiei Sociale, cu ocazia lansării proiectului Prin implementarea acestui proiect, autoritatea locală urmăreşte îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor din centrul de plasament, diminuare efectelor instituţionalizării, combaterea unor tendinţe de marginalizare a acestora. "Faptul că aceşti copii nu vor mai trăi într-un centru instituţional îi va ajuta. Vor învăţa să se gospodărească singuri şi să cunoască noi reguli", a spus la rândul său Emilia Sandu, coordonator al proiectului, potrivit căreia comportamentele delincvente sunt mai des întâlnite în colectivităţi mari. Proiectul amintit este susţinut de la bugetul local cu circa 185.000 de lei şi de la bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu 1,6 milioane lei. Centrul de plasament Sf. Nicolae urmează a fi modernizat şi transformat într-un centru pentru persoane vârstnice.