Copiii de la „Gavroche” au primit o casă nouă

Copiii de la „Gavroche” au primit o casă nouă

Cei 20 de micuţi, victime ale traficului de persoane, şi-au făcut ieri bagajele şi, cu ajutorul edilulul Neculai Onţanu, s-au mutat într-un alt centru de copii din sectorul 2 al Capitalei.

Cei 20 de copii - victime ale traficului de persoane, găzduiţi în centrul „Gavroche”, din sectorul 2 al Capitalei - şi-au împachetat, ieri, lucruşoarele în saci de rafie şi în rucsacuri şi au părăsit clădirea care le-a fost casă ani buni.

După ce EVZ a atras atenţia că micuţii ar urma să ajungă în stradă din cauza insistenţei proprietarilor societăţii Bucur Obor SA de a evacua clădirea, mai mult sau mai puţin legal, autorităţile au găsit un nou centru care să-i găzduiască cel puţin temporar.

„Nu ştiu unde mergem. Nu vreau să plec de aici”

Asta, deşi ieri oficialii ambasadelor Franţei şi Spaniei la Bucureşti au cerut amânarea eva cuării până la o decizie definitivă şi irevocabilă a instanţei.

„Având în ve dere că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului a înaintat recurs la Curtea Supremă împotriva deciziei tribunalului de punere în posesie a firmei, care se va judeca în mai, cerem autorităţilor să amâne evacuarea până la emiterea sentinţei Curţii Supreme”, se arată în comunicatul de presă remis ieri de Ambasada Franţei.

Deşi dezamăgiţi, copiii vor ajunge însă într-o casă „nouă”. Oana, una dintre fetele cărora la „Gavroche” li s-a oferit a doua şansă, plângea în hohote în timp ce-şi împacheta lucrurile. „Nu ştiu unde mergem, cum este acolo şi cine o să aibă grijă de noi. Nu vreau să plec de aici”, spunea aceasta, printre lacrimi. Ca şi colegii ei de suferinţă, speră ca noua casă care îi va găzdui să fie la fel de primitoare ca aceea în care au locuit şase ani.

„Nu ştiu unde mergem, cum este acolo şi cine o să aibă grijă de noi. Nu vreau să plec.“, OANA, unul dintre copiii găzduiţi la „Gavroche”

Ne puteți urmări și pe Google News