Nu mai puţin de 20 de echipe de specialişti vor bate „din uşă-n uşă” pentru a face terapie cu micuţii cu handicap din zonele în care nu există centre de asistenţă.

Un proiect demarat de autorităţile din domeniul Protecţiei Copilului şi finanţat din bani europeni va aduce specialiştii mai aproape de copiii cu nevoi speciale din mediul rural şi din oraşele unde nu există centre de asistenţă.

Concret, din septembrie, 20 de echipe formate din asistenţi sociali, kinetoterapeuţi, psihologi, logopezi şi pediatri vor merge din uşă-n uşă pentru a face terapie la domiciliu cu micuţii care au o formă de handicap ori suferă de autism.

17% dintre copiii cu handicap, abandonaţi de familii

„Scopul acestor servicii mobile - subordonate Direcţiilor generale de Asistenţă Socială - este acela de a-i ajuta pe copiii cu handicap să se integreze în societate şi de a-i convinge pe părinţii acestora să-i ţină lângă ei”, au explicat iniţiatorii proiectului.

Potrivit acestora, programul a plecat de la o nevoie reală, în condiţiile în care, în foarte multe cazuri, singura soluţie aleasă de părinţii unor astfel de copii este abandonul.

„La sfârşitul anului trecut, 17% dintre copiii cu dizabilităţi fuseseră plasaţi în sistemul de protecţie socială, adică în centre de plasament sau în grija unor asistenţi maternali”, au arătat oficialii Autorităţii Na ţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului.

În plus - au subliniat specialiştii - „cele mai multe centre de recuperare se află în oraşele mari, ceea ce face ca micuţii cu probleme din mediul rural să nu poată avea acces la astfel de servicii”.

Centre mai multe , cheltuieli mai mici

Deşi consideră salutară iniţiativa autorităţilor, reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale din domeniu sunt de părere că statul ar trebui să pună mai mult accent pe extinderea la nivel naţional a reţelei de centre specializate. Motivul: echipele de specialişti nu vor fi capabile să acopere nevoile tuturor copiilor cu probleme.

„Înfiinţarea acestor echipe mobile este o iniţiativă interesantă, dar măsura ar fi fost una cu efecte depline dacă, înainte de lansarea ei, ar fi fost înfiinţate în toate judeţele acele centre specializate. Lipsa acestora este o gravă problemă cu care sistemul se confruntă în acest moment. După înfiinţarea centrelor, aceste echipe ar fi putut merge doar în acele sate, în acele cătune unde nu poţi avea centre”, este de părere preşedintele SERA - România, Bogdan Simion.

În opinia acestuia, înfiinţarea de centre cu specialişti, unde să fie aduşi, cu mijloace de transport speciale, copiii cu handicap ar fi mai puţin costisitoare pentru autorităţi şi, în plus, ar presupune „timp câştigat”.

„Aşa, cu echipe mobile, se pierd multe ore pe drum, de la un pacient la altul”, a conchis Simion.

Terapie pentru cei mici, lecţii pentru adulţi

Proiectul, care ar urma să se deruleze până în aprilie 2011, prevede că echipele de specialişti vor oferi sprijin nu doar copiilor cu dizabilităţi, ci şi părinţilor acestora şi chiar specialiştilor din localităţile în care se află micuţii pacienţi.

„Nu este vorba doar despre copii pentru care gradul de acces la servicii de recuperare şi reabilitare este scăzut din cauza distan ţei mari dintre localitatea de domiciliu şi centrele din judeţ, ci şi despre cei care nu pot beneficia de asistenţă din cauza si tuaţiei financiare precare a familiei, despre cei proveniţi din familii monoparentale sau prea numeroase, despre cei rămaşi fără spri jin şi despre aceia care ar putea fi victime ale violenţei în familie”, au explicat specialiştii.

În timp ce micuţii vor face terapie, adulţii vor învăţa ce tehnici să folosească pentru a-i ajuta să se recupereze. „Totul pentru a reduce numărul părinţilor care-şi abandonează micuţii cu handicap”, au conchis iniţiatorii proiectului. "Măsura ar fi fost una cu efecte depline dacă, înainte, ar fi fost înfiinţate centre în toate judeţele.“ BOGDAN SIMION, preşedinte SERA - România

SITUAŢIE-LIMITĂ

Handicapul, motiv de abandon

Lipsa unor servicii sau a unor specialişti la îndemână, în proximitate, care pot sprijini familiile în care există un copil cu handicap este şi principalul motiv invocat de părinţii care decid să-şi lase micuţii în grija statului.

Mai mult chiar, un caz despre care EVZ a relatat de curând, a arătat că şi copiii adoptaţi, care au o formă de handicap sunt lăsaţi în centre aflate la zeci de kilometri distanţă de părinţii adoptivi, care ajung apoi să ceară în instanţă anularea adopţiei.

Este cazul unei femei din Deva, care s-a plâns că nu avea în grija cui să-şi lase fiica a doptată, cu retard mintal şi autism. Având în vedere că în localitatea de domiciliu nu există un serviciu specializat, a dus-o într-un centru, în Hunedoara, iar acum se luptă în instanţă „să rupă” adopţia, motivând şi că, la momentul încheierii acesteia - acum mai bine de 10 ani -, i s-a spus că micuţa e perfect sănătoasă.

Şi reprezentanţii societăţii civile au admis că problema lipsei serviciilor şi a centrelor specializate, adecvate numărului şi nevoilor copiilor duc la abandon. Potrivit acestora, sunt judeţe unde există câte două centre de recuperare, precum Vaslui, Caraş -Severin, Mehedinţi sau Argeş, în timp ce în altele nu există nici unul. E cazul judeţelor Maramureş şi Satu-Mare.

61.516 copii români erau înregistraţi, la finele lui 2009, cu o formă de handicap