Contre dure între Ana Birchall şi Codruţa Kovesi la bilanţul DNA

Contre dure între Ana Birchall şi Codruţa Kovesi la bilanţul DNA

Ministrul interminar al Justiţiei, Ana Birchall, a fost singura persoană prezentă la şedinţa de bilanţ a DNA care a criticat activitatea instituţiei conduse de Laura Codruţa Kovesi. Birchall evidenţiat procentul de achitări , arătând că cifra a crescut, comparativ cu anii trecuţi.

Şefa procurorilor anticorupţie a precizat însă că rata achitărilor este sub media europeană.

Ana Birchall, ministru interimar al justiției:  „Numărul persoanelor achitate a crescut în 2016 semnificativ față de 2015. Justiția se face în sala de judecată. Activitatea DNA, ca de altfel a întregului Minister Public ca protector al intereselor generale ale societății are un impact direct asupra capacității statului de a realiza dezvoltarea sistemului judiciar.  (...) Este important să oferim instituţiilor din sistemul judiciar pârghiile şi resursele necesare pentru a-şi îndeplini obiectivele, însă eforturile noastre trebuie îndreptate în egală măsură către protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamanetale ale omului", a spus Ana Birchall. „Remarcăm faptul că din inculpaţii trimişi în judecată în anul 2016, 114 sunt persoane juridice, ceea ce reflectă o aplecare a procurorilor anticorupţie pentru utilizarea noilor instrumente de drept penal, aşa cum este răspunderea penală a persoanei juridice. Conform aceluiaşi raport, constatăm că numărul persoanelor achitate a crescut în 2016, semnificativ faţă de 2015. De la 35 în 2015, la 74 în 2016. Suntem convinşi că vor fi identificate cauzele acestei creşteri, precum şi măsurile de corectare a situaţiei", a adăugat Birchall.

Laura Codruța Kovesi, procuror-șef DNA:  „Instanțele de judecată au condamnat definitiv peste 870 inculpați trimiși în judecată de DNA. Printre acestea sunt: 1 europarlamentar, 7 deputați, 1 senator, 1 ministru, 5 președinți de consilii județene și 28 primari. Soluțiile pronunțate de instanțe au confirmat eforturile de eficiență ale procurorilor DNA.  Procentul de achitări s-a menținut ca și în anii anteriori la 10% din totalul persoanelor trimise în judecată.  Ne preocupă în continuare creșterea standardelor de calitate. De altfel, cele mai multe motive de achitare în dosarele finalizate de DNA au fost determinate de aplicarea legii penale mai favorabile, aplicarea unor decizii ale Curții Constituționale sau aprecierea probelor administrate în cursul judecății. Acest procent de 10% este sub media europeană și arată că, în România, justiția în România este funcțională, iar rostul procesului penal este acela de a afla întotdeauna adevărul”.

 

Ne puteți urmări și pe Google News