Contestatarii Elenei Udrea, daţi afară din PD-L Constanţa

Contestatarii Elenei Udrea, daţi afară din PD-L Constanţa

Şapte membri ai organizaţiei PD-L Constanţa au fost excluşi din partid deoarece au convocat, pentru mâine,o şedinţă a Consiliului de Coordonare Locală pentru a analiza activitatea de la alegeri a celor care au condus campania electorală, printre care se numără şi Elena Udrea, informează Realitatea.

Preşedintele interimar al Organizaţiei Judeţene PD-L Constanţa, Ion Popescu, a avertizat astăzi că toţi cei care vor participa la întâlnirea de mâine vor fi daţi afară. Acesta a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că decizia a fost luată încă de aseară, la întrunirea Biroului Judeţean al PD-L.

Cei care au fost excluşi din partid sunt fostul secretar general al organizaţiei, Remus Macovei, fostul preşedinte al organizaţiei de tineret PD-L Constanţa, Mihai Bobe, dar şi membrii PD-L Marian Dobrea, Dan Diaconescu, Alexandru Crăciun, Dumitru Dună şi Vladimir Colţeanu.

"Este vorba de activitatea acestor persoane din ultimele zile, de zgomotul pe care l-au provocat, de acuzaţiile care nu se încadrează în limitele statului, pe care le-au făcut la adresa mai multor persoane. O atitudine nestatutară care a fost sancţionată. Acuzaţiile grave aduse conducerii partidului legate de modul în care este condusă această filială, judeţeană, convocarea acestui Consiliu de Coordonare Local, inducând în eroare membri de partid spunându-le că ordinea de zi are în vedere confirmarea actualului Birou Permanent Local, când de fapt în convocator se vorbeşte de reconfirmarea fostului Birou Permanent Local", a afirmat Popescu.

El a adăugat că, în urma discuţiilor cu mai mulţi şefi de secţii de votare şi de cartiere, au ajuns la concluzia că cei care au semnat pentru convocarea CCL nu ştiau ce semnează.

De cealaltă parte, fostul secretar general al Partidului Democrat-Liberal, Remus Macovei, a afirmat că nu ştia despre decizia de excludere.

Citiţi şi "Emil Boc, de partea Elenei Udrea"

Ne puteți urmări și pe Google News