Consultaţii de geriatrie şi alergologie la Hyperclinica MedLife Favorit

Consultaţii de geriatrie şi alergologie la Hyperclinica MedLife Favorit

Lista de servicii medicale a clinicii Hyperclinica MedLife Favorit din Bucureşti a fost completată de luna trecută de consultaţii specializate de geriatrie şi alergologie.

Evaluarea geriatrică constă într-o abordare interdisciplinară ce vizează stabilirea unui diagnostic şi identificarea strategiilor adecvate pentru prevenţie, tratament şi reabilitare.

Pentru a se stabili o strategie de prevenire şi profilaxie a îmbătrânirii, specialiştii analizează datele personale cu detaliile despre antecedentele genetice, tratamente anterioare şi alţi factori precum consumul de alcool, statutul social, condiţiile de stres etc.

După întocmirea istoricului natural, pacientul este evaluat printr-un set de teste specifice fiecarei grupe de vârstă, iar la final se stabileste un plan personalizat de tratament. Consultaţiile de geriatrie sunt realizate de dr. Irinel Cesauanu, medic specialist geriatrie si gerontologie. Teste pentru depistarea alergiilor

Totodata, Hyperclinica MedLife Favorit vine în întâmpinarea pacienţilor cu probleme cauzate de intoleranţele alimentare şi introduce şi consultaţiile de alergologie.

Domeniu al imunologiei clinice, alergologia se ocupă de diagnosticarea şi tratarea bolilor alergice. Printre cele mai uzuale metode de diagnostic sunt: testele cutanate, de tipul "prick test" şi determinarea IgE seric total sau specific.

Investigaţiile şi consultaţiile de specialitate sunt oferite de dr. Adriana Iacomi, medic primar, imunologie, alergologie şi pediatrie şi de către dr. Corina-Mihaela Bach, medic specialist, alergologie şi imunologie clinică.

Ne puteți urmări și pe Google News