Pentru activitatea lor contrarevoluţionară inculpaţii au folosit ca pretext aşa-zisele «cenacluri literare» şi astfel Pillat Constantin, Niculescu Remus şi Enescu Teodor, strecuraţi într-o secţie a Academiei R.P.R., împreună cu Iordache Nicolae zis Vladimir Streinu, Lăzărescu Sandu, Radian Nicolae şi Voiculescu Vasile (condamnat) au făcut lectura romanului «Aşteptând ceasul de apoi» a lui Pillat C-tin şi a scrierilor celorlaţi participanţi, toate având conţinut duşmănos, lucrări de «sertar» cum erau denumite de ei.
Fiind călăuzit de aceeaşi concepţie duşmănoasă împotriva puterii populare, Noica Constantin, legionar, moşier expropiat, cu domiciliul obligatoriu a organizat întruniri clandestine cu care ocazii împreună cu ceilaţi inculpaţi participanţii s-au dedat la calomnii şi instigări împotriva regimului democratpopular şi au făcut lecturi asupra unor scrieri cu caracter contrarevoluţionar al lui Noica Constantin.”
Cuvintele acestea, aparţinând unui limbaj semiarticulat – dialect grotesc al limbii române, au fost rostite în ziua de 1 martie 1960 în sala de şedinţe a Tribunalului Militar al Regiunii a II Militară. Instanţa de judecată („colegiul de fond”) avea următoarea componenţă: preşedinte – col. de just. Dimitriu D. Adrian, judecător – maior de just. Petrescu Ioan, asesori populari – col. Chimirel Iancu, lt. col. Bob Horaţiu, maior Cosmiţă Aurel (ciudaţi asesori populari!), procuror – cpt. de just. Stănescu Pompiliu, secretar de şedinţă – T. Petrescu Joiţeanu. Aceşti magistraţi caricaturali, care chiar au existat şi care poate există încă, instalaţi în iluzia că au avut o carieră de intelectuali şi că n-au trăit degeaba pe Pământ, s-au comportat atunci, la 1 martie 1960, asemenea unor maimuţe care ar fi relatat faptele unor oameni. Incapabili să înţeleagă şi să descrie (sau interzicându-şi să înţeleagă şi să descrie) manifestări ale vieţii spirituale, ei le-au prezentat ca „acţiuni cu caracter duşmănos”. Urangutanii şi gorilele care ar ajunge printr-o întâmplare într-o casă omenească ar considera, probabil, la fel, drept acţiuni cu caracter duşmănos activităţi obişnuite cum ar fi făcutul unui duş sau vorbitul la telefon. Drama imediată petrecută atunci, la 1 martie 1960, a constat, fără îndoială, în condamnarea pe nedrept, la închisoare grea, a unor personalităţi ale culturii noastre: („NOICA CONSTANTIN – 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civilă şi confiscarea averii personale, PILLAT CONSTANTIN – 25 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea averii personale, ACTERIAN ARŞAVIR – 18 ani muncă silnică, 8 ani dgradare civică şi confiscarea averii personale, IORDACHE S. NICOLAE, zis VLADIMIR STREINU – 7 ani închisoare corecţională, 4 ani interdicţie corecţională şi confiscarea averii personale, PALEOLOGU ALEXANDRU – 14 ani muncă silnică, 7 ani degradare civică şi confiscarea averii personale, STEINHARDT NICU AURELIAN – 12 ani muncă silnică, 7 ani degradare civică şi confiscarea averii personale” ş.a.m.d.).
Se poate vorbi însă şi de o dramă a imposibilităţii de a comunica, dramă aparent abstractă, dar care a schimonosit societatea românească şi a făcut-o de nerecunoscut, pentru multă vreme. Întotdeauna au existat oameni needucaţi, incapabili să-i înţeleagă pe oamenii superiori, însă numai în timpul comunismului ignoranţii şi-au învins sfiala străveche, au abandonat bunul-simţ şi, cu un aplomb dizgraţios, şi-au impus punctul de vedere în legătură cu cei al căror mod de viaţă le rămânea iremediabil străin. „Iordache S. Nicolae zis Vladimir Streinu” – aceasta era traducerea, în limbajul rudimentar al impostorilor din justiţie, a faptului de a avea un pseudonim. Pseudonimul tratat ca porecla unui infractor – iată modelul înţelegerii stilului de viaţă al unui scriitor de către demnitarii cu minţi întunecate ai partidului comunist. Cei care l-au judecat acum cincizeci de ani pe marele filosof Constantin Noica nu aveau nici măcar cunoştinţe elementare de gramatică („romanul... a lui”, „expropiat” etc.). Toate discuţiile elevate la care au luat parte Constantin Noica şi prietenii săi, întreaga creaţie intelectuală din acele momente, pe care azi am studia-o fără îndoială cu încântare dacă un martor competent ar fi în stare să o reconstituie reprezintă, din perspectiva primitivilor judecători ai ei, „calomnii şi instigări”.
În prezent, când este la modă imagologia, ar merita să studiem aplicat şi sistematic modul cum şi i-a reprezentat pe scriitori regimul comunist, timp de aproape o jumătate de secol. Am ajunge să înţelegem mai multe despre modul cum sunt trataţi scriitorii azi de societatea românească.
P.S.: Citatele şi informaţiile referitoare la judecarea lui Constantin Pillat şi Constantin Noica le-am luat din volumul „Documente ale procesului C. Noica, C. Pillat, N. Steinhardt, Al. Paleologu, A. Acterian, S. Al-George, Al. O. Teodoreanu etc.”, apărut la Editura Vremea din Bucuresti.
Recomandările noastre
