Pe cine consideră PSD VINOVAT că ar fi „sifonat” stenogramele privind OUG 13? Ținta? Un ministru din Guvernul Grindeanu

Pe cine consideră PSD VINOVAT că ar fi „sifonat” stenogramele privind OUG 13? Ținta? Un ministru din Guvernul Grindeanu

PSD se confruntă cu un nou impas, după ce jurnaliștii de la Rise Project au publicat convorbiri de pe un grup de Whatsup al social-democraților, din timpul proteste împotriva OUG 13, care s-au derulat la începutul acestui an.

La vederea acestor stenograme, spirtele s-au încins, iar membrii PSD au început să se caute vinovatul. Surse din interiorul partidului informează că se toate acuzele îndreaptă către miniștri din guvernul Grindeanu, totul în contextul recentelor discuții despre remaniere.

”Nu știu cine le-a dat la presă, dar asta încercăm să aflăm. Cu siguranță e cineva care a vrut să facă rău partidului, deși acolo sunt discuții care au fost expuse și în declarații publice de colegii noștri. Noi credem că ar putea fi unul dintre remaniați nu știm încă, nu putem să facem acuzații fără probe, dar suntem mai mulți care asta credem”, a spus un important lider PSD.

Iată o parte din ancheta publicată de Rise Projet

Ne puteți urmări și pe Google News

Liviu Dragnea: „Marian Neacșu. Vorbiți deja din seara asta cu președinții de organizații să ne pregătim de un miting pentru apărarea României”.

„Oamenii ne-au adus aici prin vot masiv! Nu mai fac față la mesaje… Vor să fie alături de noi! Sunt conștienți că se încearcă o lovitură de stat. Cum spuneam, șarpele veninos e cel mai periculos. Vă rog, să-i retezăm odată capul! Să eliberăm țara asta de HIDRA!”, îl completează deputatul Liviu Pleșoianu pe Dragnea un minut mai târziu, la 00:19, 1 februarie.

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, și fostul ministru al Educației, Ecaterina Andronescu, sunt de acord. Vor fapte.

Firea, la 00:19: „Suntem prezenți! Nu se mai poate! Trebuie să apărăm România!”

Imediat, la 00:20, Ecaterina Andronescu: „Da, să apărăm România!”

Foștii miniștri de la Sănătate și Mediu, Nicolae Bănicioiu și Rovana Plumb, sunt pe aceeași lungime de undă: „Corect!” / „Da!” Și ei susțin ideea unei contramanifestații.

Codrin Ștefănescu aștepta de mult: „În sfârșit!!!”.

La ora 00:21, Liviu Dragnea lansează ordinul: „Organizați-vă!”

Codrin Ștefănescu e pregătit: „Începem de acum! Trebuie doar să decizi unde îl organizăm și când!”.

Dar cu grijă, revine Dragnea: „Vreau să atrageți toți membrii de partid, fără Chirica de la Iași. Că e omul SIE. Nu v-am zis până acum. Și câte spune în stânga și-n dreapta, instigă.”

Doina Pană, fost ministru la Mediu, vede lucrurile în perspectivă: „Da, un miting uriaș! Să nu-ncapă comparație cu numărul lor de participanți”E trecut bine de miezul nopții, ora 01:20, Ordonanța 13 se publică în Monitorul Oficial.

Între timp, Aurelia Cristea, fost deputat PSD, criticase partidul pe Facebook: „Ceaușescu a fost mic copil, și el lucra pentru propășirea neamului, vă amintiți, dragi prieteni? Suntem datori să veghem ca acele vremuri să nu se mai întoarcă! Pașnic, fără violență! #DemocratiaTrebuieAparata.” Europarlamentarul PSD, Sorin Moisă, dă like. Liviu Dragnea identifică dizidenți pe Facebook și intervine la 01:46 cu o captură de ecran: „Vedeți și like-ul d-lui Sorin Moisă.”