Nicolae Ceaușescu la recepţia de la Snagov, organizată cu prilejul sărbătoririi zilei de 1 mai 1965. sursa: IICCMER
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
La 19 iulie 1965 s-a deschis, la București, Congresul al IX-lea al Partidului Comunist. Evenimentul este adesea prezentat drept momentul în care Nicolae Ceaușescu a devenit conducătorul României.
Nicolae Ceaușescu, ales prim-secretar cu trei zile înainte
În realitate, el fusese ales prim-secretar al Partidului Muncitoresc Român la 22 martie 1965, la trei zile după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Congresul din iulie i-a consacrat însă autoritatea și a deschis oficial epoca politică, care avea să se încheie abia în decembrie 1989.
Succesiunea nu fusese lipsită de tensiuni. Gheorghe Apostol, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Dej, avea să afirme ulterior că fostul lider îl desemnase drept urmaș.
Potrivit mărturiei sale, Ion Gheorghe Maurer a înclinat însă balanța în favoarea lui Ceaușescu, considerat inițial o soluție acceptabilă pentru diferitele grupuri din conducerea partidului. Apostol susținea că alegerea fusese decisă într-un cerc restrâns, înainte ca plenara Comitetului Central să o confirme formal.
La 47 de ani, Ceaușescu părea mai puțin puternic decât Gheorghe Apostol, Alexandru Drăghici sau Ion Gheorghe Maurer. Tocmai această aparență l-a ajutat. Mai mulți lideri ai vechii gărzi au crezut că îl vor putea controla și că puterea va rămâne una colectivă. Istoria avea să le contrazică rapid calculele.
Ion Gheorghe Maurer a murit în sărăcie, bolnav și abandonat de toți. Sursa foto. Captura video
Atmosfera congresului
Bucureștiul era acoperit de drapele roșii, portrete oficiale și lozinci despre „unitatea partidului” și „victoriile socialismului”. Ziarele publicau telegrame de adeziune, angajamente ale muncitorilor de depășire a planului și relatări despre entuziasmul delegaților. Radioul transmitea discursurile într-un limbaj solemn și uniform.
Congresul nu era însă o competiție politică. Delegații nu alegeau între programe și candidați reali, ci validau deciziile luate anterior de conducere. Aplauzele, intervențiile și rezoluțiile făceau parte din ritualul unanimității.
În spatele acestei imagini se afla o țară ieșită din anii cei mai duri ai represiunii staliniste. Închisorile politice, colectivizarea forțată și controlul Securității nu puteau fi discutate public. Totuși, după moartea lui Dej, exista în societate o speranță prudentă că noul lider va aduce o anumită destindere.
Gheorghe Gheorghiu Dej și Nikita Hrușciov, Nicolae Ceaușescu Sursa foto: Wikipedia
Revenirea la numele de Partidul Comunist Român
Congresul desfășurat între 19 și 24 iulie a decis revenirea de la denumirea de Partidul Muncitoresc Român la cea de Partidul Comunist Român. Ceaușescu a fost ales secretar general al partidului, iar în conducere au fost promovate persoane care aveau să depindă tot mai mult de el.
Alexandru Bârlădeanu și Paul Niculescu-Mizil, participanți la acele evenimente, au descris ulterior anul 1965 drept începutul unei reconfigurări treptate a raporturilor de putere, nu drept instaurarea unei dictaturi personale.
Începutul regimului de putere personală
În primele luni, Ceaușescu cultiva imaginea unui lider tânăr, preocupat de autonomie față de Moscova și de conducerea colectivă. A urmat o relativă relaxare culturală, iar politica externă independentă a României i-a adus popularitate.
Dar congresul din iulie 1965 a fost și punctul de plecare al unei concentrări metodice a puterii. În numai câțiva ani, rivalii aveau să fie marginalizați, iar conducerea colectivă avea să fie transformată într-o ficțiune.
La 19 iulie 1965 nu începea doar un congres. Începea construirea unui lider pe care cei mai mulți dintre cei care îl ridicaseră în fruntea partidului aveau să descopere, prea târziu, că nu îl mai puteau controla.
Dacă ai date sau informaţii care pot deveni o ştire, transmite-le pe adresa [email protected]
Recomandările noastre
