Familiile Măceșanu și Melencu, față-n față cu Dincă. „A fost o bătaie de joc”

Familiile Măceșanu și Melencu, față-n față cu Dincă. „A fost o bătaie de joc” sursa foto: Arhiva EvZ

Famillile victimele lui Gheorghe Dincă, au fost din nou față în față cu acesta. Bunicul Luizei Melencu suspectează o înțelegere între judecătorii de la Tribunalul Olt și inculpat. Ar fi fost refuzate probe concludente în dosar.

Un nou termen în proces! Miercuri, procesul în complexul dosar Caracal a ajuns la al patrulea termen. Familiile celor două victime, Alexandra Măceșanu și Luzia Melencu, au fost din nou față în față cu Gheorghe Dincă. În sala de judecată de la Tribunalul Olt au apărut și tensiuni între familiile fetelor dispărute și avocații acestora.

Bunicul Luizei Melencu: Se negociază ca la piață. S-au refuzat probe concludente

Bunicul Luizei Melencu s-a declarat extrem de dezamăgit de mersul anchetei. Acesta suspectează o înțelegere între judecătorii de la Tribunalul Olt și inculpat.

''Ne așteptam tot timpul la o judecată dreaptă, dar după câte văd, aici sunt anumite interese pe care instituțiile statului caută în continuare să le mușamalizeze. Sunt foarte supărat. Ne așteptam. Asta e valoarea judecătorilor de la Olt. Aici se negociază, ca la piață. Am vrut să zic și eu ceva, iar mie mi s-a refuzat dreptul. Dincă a avut drepturi și a vorbit. A făcut ce a vrut din această ședință. (...)

O bătaie de joc. S-au refuzat probe concludente care ar fi trebuit să aibă valoare la acest dosar. Doamna judecătoare să se lase de profesia asta, că nu e de dumneaei. O depăşesc evenimentele, problemele. Sau are şi ea ordine de la Bucureşti, ca toţi ceilalţi, să muşamalizeze acest dosar (...) Un circ. O mizerie. Suntem foarte dezamăgiţi'', a declarat bunicul fetei.

Dincă a trimis o nouă scrisoare în care susține că e nevinovat

Bătrânul spune că zilele trecute a primit din nou o scrisoare de la Gheorghe Dincă, de 4 pagini. Acesta susține că nu i-a ucis nepoata și ca a fost obligat să-și asume crima. Scrisoarea a fost înmânată judecătorului de caz.

La proces s-a discutat inclusiv despre încuviințarea probelor. Părțile implicate în dosar au solicitat noi probe: audierea de noi persoane, martori, refacerea expertizelor. Majoritatea probelor au fost însă respinse de judecătoare.

Proces Gheorghe Dincă. Noi tensiuni între familiile fetelor dispărute și avocații lor

Între avocații celor două familii există tensiuni tot mai mari. La termenul trecut, avocata familiei Melencu a încercat să dea de înțeles în fața instanței că mama Alexandrei Măceșanu nu ar fi spus tot adevărul când i-a dispărut fata. Avocatul familiei Măceșanu a făcut plângere. Aurel Moldovan spune despre avocata Obârșanu că are o atitudine ostilă față de mama Alexandrei. Următorul termen în dosarul Caracal a fost stabilit pentru 17 februarie.

Sursa: Antena 3

Ne puteți urmări și pe Google News