Conflictul cu Federaţia Rusă va costa Georgia aproximativ două miliarde de euro, potrivit unui studiu realizat de Institutul de Studii Economice de la Viena.
Acesta a luat în calcul pagubele materiale, estimate de preşedintele Mihail Saakaşvili, luna trecută, la 1,4 miliarde de euro, precum şi reculul producţiei, exporturilor şi investiţiilor, transmite AFP.
„În ultimi ani, Georgia a cunoscut o creştere economică datorată construcţiei de oleoducte şi gazoducte. Încrederea investitorilor în acest domeniu riscă să se diminueze după această criză. De asemenea, există riscul reizbucnirii violenţelor şi în Nagorno- Karabah“, regiune traversată de oleoducte şi disputată de Armenia şi Azerbaidjan, explică Vasili Astrov, unul dintre cei doi autori ai studiului. În opinia sa, planurile Georgiei de a deveni o rută alternativă de tranzit al petrolului şi gazelor din Marea Caspică spre Europa ar putea fi subminate de doi aliaţi ai Moscovei. „Este posibil ca Turkmenistanul şi Kazahstanul să renunţe la exporturile de hidrocarburi prin Georgia“, precizează Astrov.
Ajutor occidental
Georgia ar putea miza pe ajutoare internaţionale pentru a atenua efectele economice ale conflictului cu Rusia. Statele Unite au anunţat miercuri un ajutor de un miliard de dolari (691 milioane de euro), iar Fondul Monetar Internaţional, un împrumut de 519 milioane de euro. Uniunea Europeană a acordat deja 15 milioane de euro Georgiei, promiţând şi organizarea unei conferinţe internaţionale a donatorilor.
Aflat la Tbilisi, vicepreşedintele american Dick Cheney a promis, ieri, Georgiei că va fi primită în NATO şi că Statele Unite vor pune umărul la reconstrucţia ţării.
În cei 17 ani de independenţă, Georgia a primit din partea SUA fonduri în valoare totală de 1,8 miliarde de dolari, notează cotidianul american „New York Times“. Excluzând Irakul, Georgia va deveni - alături de Israel şi Egipt - unul dintre cei mai importanţi beneficiari ai ajutoarelor financiare oferite de Administraţia de la Washington.