Concertul lui Bryan Ferry, amânat pentru 18 septembrie

Concertul lui Bryan Ferry, amânat pentru 18 septembrie

Concertul pe care Bryan Ferry trebuia să îl susţină pe 1 mai la Sala Palatului din Bucureşti a fost amânat pentru data de 18 septembrie, au anunţat astăzi organizatorii.

Schimbarea de program este cauzată de starea de sănătate a cântăreţului căruia, în urma ultimului control medical, medicul personal i-a recomandat  o pauză de minimum o luna între cele două turnee internaţionale, cel cu Roxy Music pe care tocmai l-a încheiat în martie în Noua Zeelandă şi cel solo din Europa care ar fi trebuit să înceapă pe 19 aprilie. Astfel, primele şapte concerte programate intial pentru luna aprilie şi cel de la Bucureşti de pe data de 1 mai au fost reprogramate.

Biletele achiziţionate pentru concertul din 1 mai rămân valabile şi pentru concertul din 18 septembrie.

În cazul în care cei care şi-au cumpărat bilet nu pot sau nu doresc să participle la eveniment la noua dată, îşi pot recupera banii pe bilete de la punctele de vânzare de la care au fost achiziţionate.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru biletele achiziţionate online, cei care doresc returnarea acestora sunt rugaţi să trimită detaliile comenzilor pe adresa contact@eventim.ro.    Suma reprezentând preţul biletului va fi rambursată integral în baza biletului pe care cumpărătorul îl va prezenta ca fiind intact şi valid. Biletele pot fi returnate în perioada 15 aprilie - 14 mai 2011.

Bryan Ferry (n. 26 septembrie 1945 în Washington) este un vocalist, muzician, textier și ocazional actor englez renumit pentru stilul său vocal suav ce i-a atras porecla "The Electric Lounge Lizard". Ferry a atras atenția publicului pentru prima dată la începutul anilor '70 ca și vocalist și principal textier al trupei Roxy Music. Cu aceștia, Ferry a avut mare succes, trei dintre albumele formației atingând primul loc iar zece single-uri intrând în Top 10 în clasamentele Britanice. A continuat cu o carieră solo de succes ce i-a adus o nominalizare la Premiile Grammy în 2001. (Wikipedia)

<iframe title="YouTube video player" src="http://www.youtube.com/embed/nOfGQirkrcA" width="560" frameborder="0" height="349"></iframe>