Concertul de adio

Concertul de adio

George Michael va susţine în această seară, la Copenhaga, ultimul spectacol din carieră.

Cântăreţul britanic George Michael va spune adio publicului, potrivit presei internaţionale, urmând să susţină în această seară, la Copenhaga, concertul de adio, ultimul din turneul „25 Live“. Înainte ca turneul „25 Live“ să îl readucă pe George Michael în Marea Britanie, managementul său a anunţat că cele două concerte programate la Londra (pe 24 şi 25 august) vor avea loc sub mottoul „Final Two“ şi vor fi ultimele sale concerte, ca parte dintr-un turneu mare.

Se pare că artistul şi stafful său s-au răzgândit între timp, iar concertul final va avea loc în această seară, în capitala Danemarcei. Cine l-a văzut pe George Michael la Bucureşti, pe 31 mai 2007, se poate considera un om norocos, căci, se pare, acesta a fost ultimul turneu al artistului.

„Este din ce în ce mai ciudat să fii în atenţia opiniei publice. Lumea devine tot mai nebună, iar eu nu mai vreau să mă aflu în mijlocul ei“, declara Michael înaintea concertului din Barcelona, în septembrie 2006, concert cu care a debutat primul său turneu după o pauză de 15 ani. Prea bătrân pentru scenă „Motivul principal pentru care nu mai vreau să fac turnee este că am 45 de ani. Muzica trebuie să fie parte a culturii tineretului şi nu un test de rezistenţă“, a motivat artistul. La cel de-al 103-lea concert susţinut în cadrul turneului „25 Live“, care a marcat 25 de ani de carieră a lui Michael, cântăreţul a prezentat publicului din Earl’s Court (zonă din nordul Londrei) „hituri şi rarităţi ale operei sale muzicale“.   Doar partea europeană a turneului a avut 1,3 milioane de spectatori, ceea ce se potriveşte carierei starului. Succesul său a început în anii ’80, când acesta cânta alături de Andrew Ridgeley în grupul Wham!, şi a continuat şi după 1987, când cei doi sau despărţit, iar Michael şi-a continuat cariera solo. Între timp, artistul de origine greco-cipriotă, a vândut mai mult de 100 de milioane de albume, a plasat şapte piese în fruntea topurilor americane, 11 în fruntea celor britanice, iar şase dintre albumele sale au cucerit poziţia superioară în ambele topuri. Va mai lansa piese pe internet Deşi se va retrage de pe scenă, George Michael a sugerat că încă nu e pregătit să se retragă şi din muzică, potrivit postului britanic BBC. Michael a anunţat că în decembrie va lansa o piesă de Crăciun, care va fi disponibilă doar pe internet, nu şi în magazinele de specialitate.   Totuşi, este greu de crezut că această melodie va egala succesul hitului „Last Christmas“, una dintre cele mai cunoscute piese de Crăciun din toate timpurile. O altă certitudine este că va mai scoate şi un videoclip, în care va apărea cea mai cunoscută stripteusă a lumii, Dita Von Teese. Dacă George Michael nu va mai face, într-adevăr, niciun turneu, sau dacă se va înscrie în rândul unor staruri ca Tina Turner sau Cher, care îşi anunţă regulat retragerea din showbiz şi care apoi se răzgândesc, revenind după o pauză de câţiva, o va arăta doar viitorul. Ar fi dreptul său în această „lume nebună“.

Ne puteți urmări și pe Google News