Trupa a avut un an aglomerat, în care a lansat nu mai puţin de trei piese ajunse celebre, an care se va încheia cu un spectacol inedit - "Vunk la înălţime".
Chiar dacă nu au dispărut până la urmă niciodată de tot din atenţia fanilor, băieţii de la Vunk au avut o perioadă mai liniştită. Asta până la lansarea ultimului lor album, la sfârşitul anului trecut, cel în urma căruia a ieşit pe piaţă piesa "Pleacă!", care a explodat pe internet, TV şi radio. "Este uşor copleşitor ce se întâmplă. Este cea mai difuzată piesă a noastră de către televiziunile de muzică din România şi este foarte împrăştiată pe mediul online", povesteşte Cornel Ilie, solistul trupei, oarecum uimit de succesul de care se bucură.
"Pleacă!" este înregistrată în colaborare cu Antonia, o cântăreaţă care s-a întors de curând în România, după 13 ani petrecuţi în Statele Unite. Deşi este cunoscută în lumea dance-ului, artista nu a ezitat când a fost invitată să colaboreze cu formaţia pop-rock. "Antonia ne-a adus un public pe care noi nu îl aveam, îndreptat foarte puternic spre zona de dance, clubbing", menţionează Cornel avantajele colaborării cu artista. În opinia solistului, unul dintre atuurile piesei este folosirea limbii române. Tot mai multe trupe se orientează spre străinătate, dar Vunk a mizat pe un alt public. "Oamenii vor să asculte piese în limba română şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care a prins".
Concertul de vineri seară nu este, însă, legat de albumul "Ca pe vremuri" al trupei. Este un spectacol care vrea să spună povestea Vunk. Inedit este modul în care cei patru rockeri îşi spun această poveste, în Centrul Cultural "Ion Manu" din Otopeni, într-un concert care se concentrează pe un personaj care "zboară cu avionul spre colţurile sufletului său". De aceea, încă de la intrare, spectatorii vor primi un bilet de îmbarcare cu care să îşi ocupe locul. În urma acestui spectacol care îl are, printre invitaţi, şi pe Nelu Ploieşteanu, trupa Vunk va lansa în primăvară un DVD cu filmarea.
Pentru un nou album al trupei, fanii mai au ceva de aşteptat. Acesta o să apară, cel mai probabil, în toamna lui 2012. <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/PGCt6JiWObw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>