În doi ani, staţiunile situate pe ţărmul nordic al Mării Negre vor fi preferate de români.
Litoralul ucrainean seamănă din ce în ce mai mult cu cel românesc, susţin cunoscătorii în domeniul turismului. Chiar dacă în prezent staţiunile din Insula Crimeea sau cele din Rusia sunt frecventate de turişti din ţările foste sovietice, în următorii ani străinii vor da năvală aici.
Un pachet turistic în staţiuni precum Yalta sau Alupka, pe litoralul ucrainean al Mării Negre, costă aproximativ 500 de euro. „Yalta este un fel de Mamaia a litoralului românesc şi ca preţuri, şi ca servicii“, ne-a declarat Svetlana Skoryk, director al agenţiei Sun Paradise, care se ocupă de piaţa turistică de est. Anul acesta, doar câţiva români, până în 100, au ales să-şi facă vacanţa pe nisipurile ucrainene. „Am avut pachete turistice pentru staţiunile din Ucraina, însă foarte puţini au fost interesaţ i“, a mai spus Svetlana Skoryk. Cei mai mulţi dintre cei care au fost în concediu în Ucraina au ales excursii de câteva zile. „Turiştii stau 2-3 zile la Odessa, vizitează zona, iar apoi pleacă spre staţiunile din Crimeea. Aici stau 5-7 zile“, a explicat reprezentanta Sun Paradise.
Hotelurile de 4 sau 5 stele sunt mai scumpe decât cele din România, iar ca servicii, litoralul ucrainean nu se compară încă cu cel bulgăresc. „Bulgarii îi bat pe toţi la preţuri şi servicii“, susţin reprezentanţii agenţiilor de turism. Litoralul românesc pierde teren în ceea ce priveşte turiştii străini. Anul acesta doar 100.000 de străini ne-au călcat pragul, în scădere cu 20% faţă de anul trecut. Servicii sub Bulgaria
Totuşi, Traian Bădulescu, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), susţine că, peste doi ani, staţiunile ruseşti şi ucrainene vor fi o adevărată atracţie. „Crimeea este o zonă pitorească, dar nu este promovată. Singura problemă, în prezent, este stabilitatea politică“, a spus Bădulescu. Acesta crede că preţurile la servicii vor mai scădea în Ucraina şi că sunt foarte mari şanse ca vecinii noştri să ne întreacă din acest punct de vedere.
Pentru Rusia lucrurile s-au redresat deja. În sezonul estival, care tocmai s-a încheiat, în Rusia au ajuns aproape 2.000 de români. Cea mai cunoscută staţiune de pe litoralul rusesc este Soci. O noapte de cazare în hotelurile de trei stele de la Soci trece de 100 de euro.
În Ucraina se poate ajunge atât cu maşina, cât şi cu feribotul. „Turiştii români au început să cunoască litoralul ucrainean odată cu lansarea cursei de feribot Odessa-Constanţa-Varna-Istanbul“, a adăugat reprezentantul ANAT. Pentru Rusia, este preferată de multe ori calea aeriană, chiar dacă acest lucru presupune escală în alte mari capitale europene.