Complotistul din Times Square, condamnat la închisoare pe viaţă

Complotistul din Times Square, condamnat la închisoare pe viaţă

Faisal Shahzad, americanul de origine pakistaneză care a încercat, fără succes, să detoneze pe 1 mai o încărcătură explozivă ascunsă în portbagajul unei maşini parcate în Times Square din New York, a fost condamnat astăzi la închisoare pe viaţă de un tribunal federal din Manhattan, scrie AFP.

"Allah Akbar!" (Allah este mare), a exclamat Shahzad după ce judecătorul a citit verdictul. "Pregătiţi-vă, căci războiul cu musulmanii e abia la început. Înfrângerea Statelor Unite este iminentă", a strigat el către magistrat."Acest verdict nu înseamnă nimic pentru mine. Nu acceptăm nici democraţia şi nici libertăţile voastre pentru că noi avem deja sharia" (legea islamică), a adăugat acesta.

Judecătorul l-a întrebat dacă îşi aduce aminte că a depus un jurământ de credinţă Statelor Unite atunci când a primit cetăţenia americană în aprilie 2009. "Am jurat, dar am mimat", a răspuns Shahzad care, până să fie arestat, locuia într-un orăşel din statul Connecticut. El a pledat vinovat în faţa celor zece capete de acuzare care i-au fost aduse în iunie.

În seara zilei de 1 mai, Shahzad a parcat o maşină în Times Square după care s-a retras în grabă. Alertat de fumul care ieşea din portbagajul maşinii, un vânzător a sunat la poliţie. Arestat două zile mai târziu la bordul unei aeronave cu destinaţia Dubai, teroristul a declarat anchetatorilor că bomba sa artizanală, dacă ar fi explodat, ar fi ucis cel puţin 40 de persoane. Acelaşi lucru l-au subliniat şi procurorii în rechizitoriu, că dispozitivul ar fi provocat un adevărat măcel din cauza miilor de turişti care se aflau în acea seară în Times Square.

Ne puteți urmări și pe Google News