Comisia Europeană, solicitată să suspende drepturile de vot ale României

Comisia Europeană, solicitată să suspende drepturile de vot ale României

Parlamentarul german Gunther Kirchbaum (CDU) i-a scris, la 4 iulie, preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, cerându-i acestuia să analizeze posibilitatea suspendării drepturilor de vot ale României. În plus, parlamentarul german, îi propune lui Barroso să "ia serios în considerare" posibilitatea declanşării procedurilor de infringment pentru încălcarea Tratatului Uniunii Europene. În scrisoarea sa, Kirchbaum face un inventar al măsurilor luate în guvernarea Ponta, apreciind că România se îndreată către "o democraţie ghidată", termen care defineşte un sistem democratic cu un grad crescut de autoritarism.

Parlamentarul german afirmă că acţiunile guvernării USL merg dincolo de ceea ce Comisia Europeană a criticat, pe drept, în Ungaria. "Personal, consider aceşti paşi drept un asalt asupra democraţiei", îi scrie Kirchbaum lui Barroso. În finalul scrisorii sale, parlamentarul german cere Comisiei Europene să afirme clar că recentele evoluţii din România nu corespund drepturilor fundamentale europene şi să ia măsuri pentru a preveni deteriorarea democraţiei din această ţară.