Comisar de la Garda Financiară, arestat pentru 29 de zile

Comisar de la Garda Financiară, arestat pentru 29 de zile

Ioan Mureşan, comisarul Gărzii Financiare Timiş, a primit, astăzi, mandat de arestare pe 29 de zile, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Timişoreanul a fost reţinut de DNA Timişoara, ieri, pentru 24 de ore, iar astăzi a fost prezentat Judecătoriei Timişoara pentru a i se da un mandat de arestare preventivă pe 29 de zile, infracţiunea de şantaj intrând în competenţa acestei instanţe. "După deliberare, instanţa a dispus măsura arestării preventive pentur 29 de zile", a declarat Dumitru Hantea, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Timişoara.

Fost arbitru, până în 2003, şi observator al Ligii Profesioniste de Fotbal, comisarul Mureşan a fost implicat de-a lungul timpului în mai multe scandaluri legat de proprietăţile sale şi favorizarea echipei Dinamo Bucureşti. Potrivit declaraţiei de avere depuse pentru anul 2009, comisarul Ioan Mureşan deţine o vilă la Dumbrăviţa şi un Mercedes din 2001.

Ioan Mureşan a ajuns în arest pentru că a intervenit, în calitate de comisar al Gărzii Financiare Timiş, între două companii care aveau datorii una faţă de alta, ameninţând-o pe una dintre ele cu amendă, în cazul în care nu plăteşte.

Potrivit pressalert.ro, comisarul s-a dus în ajunul Crăciunului într-un local din Timişoara, unde a cerut o sticlă de apă minerală, iar după ce nu i s-a adus bonul fiscal, s-a recomandat ca fiind comisar al Gărzii Financiare şi i-a spus patroanei locului că dacă nu va achita o datorie de 6.000 de lei către o societate comercială, va amenda localul respectiv şi îi va suspenda activitatea.

Ne puteți urmări și pe Google News