Colonelul (r) Mircea Dogaru începe "haosul" în România: pichetarea Palatului Cotroceni şi a reprezentanţelor NATO şi UE
- Ionel Stoica
- 21 august 2012, 16:13
Colonelul (r) Mircea Dogaru şeful Sindicatului Militare, Disponibilizate , în rezervă şi în retragere (SCMD) anunţă primele măsuri pe care le va lua în următoarea perioadă, pichetarea pentru o perioadă nedeterminată a Palatului Cotroceni (Leul), Parchetului General, Ambasada Germaniei şi sediile reprezentanţelor NATO şi UE la Bucureşti.
PEl este nemulţumit de decizia CCR de invalidare a referendumului, întro postare pe site-ul sindicatului, denumită"Lovitură de stat în derulare în România - ţara morţilor care votează". Într-un anunţ postat ieri pe site-ul Sindicatului Militare, Disponibilizate , în rezervă şi în retragere (SCMD) colonelul (r) Mircea Dogaru anunţă o serie de "Manifestări pentru Constituţie şi legalitate în perioada 21-31 august 2012". "Cei nouă oligarhi de la CCR" "Democraţia a fost desfiinţată în România, statul de drept îngropat, deoarece, situându-se deasupra Parlamentului, Guvernului, Preşedintelui, chiar a naţiunii, nouă oligarhi au decis să nenorocească o ţară întreagă şi să dea câştig de cauză unui tiran setos de putere şi de sânge şi complicilor lui, vinovaţi de jefuirea şi distrugerea sistematică a României", se arată în postarea colonelului Mircea Dogaru. Apocalipsa în România Specializat în propagandă şi manipularea maselor, Dogaru este unul dintre apropiaţii lui Dan Voiculescu şi al Partidului Conservator. Şa data de 13 august el avertiza: "În cazul în care Curtea Constituţională va decide să invalideze referendumul, noi nu vom sta cu mâinile în sân. Vom chema la nesupunere civică, ieşiri în stradă, neplata impozitelor, nesupunerea la citaţii, tot ce este nevoie. Din moment ce instituţiile statului nu mai funcţionează, înseamnă că trebuie făcut ceva. Vom ieşi în stradă şi vom declanşa haosul, a declarat ieri Dogaru. Ameninţările acestuia l-a adresa CCR au continuat: "Dacă se ajunge la invalidare, vom cere Parlamentului să desfiinţeze Curtea Constituţională, pentru că nimeni nu are voie să fie mai presus de Parlament. Mai presus de Parlament este numai Dumnezeu". Obiectiv imediat: justiţia Mircea Dogaru, în calitate de preşedinte al unor ONG-uri, a semnat un acord de principiu, în luna iulie, cu liderii USL în care solicita desfiinţarea Curţii Constituţionale, ANI, DNA şi CNSAS. Potrivit documentului, pe care Ponta l-a agreat, aceste instituţii sunt "instrumente politice" sau "structuri de poliţie politică de tip stalinist". Un alt "obiectiv imediat" era "anularea restricţiilor de tip poliţie politică şi a lustraţiilor". De asemenea, cele două părţi sunt de acord ca preşedintele României să poată fi suspendat de către cetăţeni, "printr-un milion de semnături". Acordul menţiona că liderii USL sunt de acord cu obiectivele propuse.