Codul de Bune Practici, inoperabil

Codul de Bune Practici, inoperabil

Introducerea prevederii care permite vânzarea în pierdere în proiectul de lege referitor la Codul de Bune Prac tici în comerţul cu produse agroalimentare va face actul normativ inoperabil, consideră Asociaţia Română a Cărnii (ARC).

„Dacă legea rămâne cu acest articol, situaţia va fi chiar mai rea decât în prezent, înlăturând orice oprelişti în calea măririi abuzive a aşa-ziselor taxe de marketing, care scumpesc artificial alimentele şi ruinează producătorii agroalimentari”, se arată într-un comunicat al ARC.

Asociaţia patronală, alături de alte organizaţii ale producătorilor, va insista ca parlamentarii români să elimine articolul. „În caz contrar, declarăm de pe acum că legea este inoperantă, iar efectele sale pe piaţă vor fi nule”, se mai arată în comunicat.

Preşedintele Consiliului Concurenţei, Gheorghe Oprescu, citat de Mediafax, a declarat, ieri, că nu vede nicio problemă ca agenţii economici să vândă în pierdere „atât timp cât o fac pe buzunarul lor” şi că nu se încalcă legislaţia concurenţială.

Ne puteți urmări și pe Google News