Cod galben de alertă teroristă

Cod galben de alertă teroristă

Nivelul de alertă teroristă în România a fost ridicat în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), întrunit ieri la Palatul Cotroceni, de la codul albastru („precaut“) la cel galben („moderat“).

Acest lucru indică faptul că, după estimările serviciilor de informaţii, în preajma Summitului NATO din 2-4 aprilie, de la Bucureşti, este posibil un atentat terorist.

Codul activat ultima dată în timpul Summitului Francofoniei din septembrie 2006 implică, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, luarea „unor măsuri speciale de colaborare între instituţiile statului“, strict secrete însă. Nivelul „galben“ este superior celui „albastru“ care arată un risc scăzut de producere a unor astfel de evenimente, dar inferior codului „portocaliu“ valabil când un atentat devine probabil.

La şedinţa CSAT a participat şi primarul Capitalei, Adriean Videanu, care a primit undă verde pentru ca măsurile de securitate în Bucureşti să fie declanşate cu o zi mai devreme. Astfel, circulaţia pe străzile adiacente culoarului de deplasare a delegaţiilor oficiale va fi închisă încă de pe 1 aprilie, ora 0.00, şi până pe 5 aprilie, ora 24.00.

Ne puteți urmări și pe Google News

De altfel, proiectul de hotărâre votat în Consiliului General al Municipiului Bucureşti anunţă că, în perioada 27 martie - 5 aprilie, este interzisă staţionarea vehiculelor pe arterele din zona culoarului securizat, altfel ma- şinile vor fi ridicatel. Circulaţia va fi închisă pe culoarul unic şi pe 29, când va avea loc repetiţ ia pentru summit, urmând ca un nou culoar să fie instalat pe bdul Regina Elisabeta - Cotroceni, în noaptea de 31 martie - 1 aprilie.