Copiile lui Brâncuşi din parcul de la Uricani s-au fisurat, deşi nu a trecut nici un an de când au fost montate, iar autorităţile au cheltuit nu mai puţin de 500.000 de lei.
Atât masa tăcerii, cât şi unul dintre scaunele care înconjoară masa s-au crăpat, în timp ce întreg sistemul de iluminat al ansamblului arhitectural a fost distrus în totalitate.
„Păcat că s-a distrus, aşa controversat cum era parcul arăta foarte bine. În plus aici veneau seara mulţi tineri îndrăgostiţi, devenise un parc al îndrăgostiţilor”, afirmă Dumitru, pensionar.
„Arăta bine însă la noi un lucru frumos nu ţine, trebuie distrus”, spune Elena Marin.
„Era frumos, că aici nu avem decât blocuri afumate şi chiar ne place. Dar văd că începe să se distrugă”, spune un alt localnic din Uricani. Primarul e de altă părere
Pe de altă parte primarul oraşului Uricani, Dănuţ Buhăescu, susţine că cele două aşa-zise copii ale lui Brâncuşi sunt intacte, exact cum au fost ridicate din construcţie, însă recunoaşte că sistemul de iluminat a fost devastat.
„Fisurile acelea sunt din construcţie, aşa au fost aduse. În ce priveşte felinarele acelea înainte de alegerile locale au fost devastate, iar vinovaţii nu au fost găsiţi”, ne-a declarat Buhăescu. Primarul susţine că în primăvară va reface sistemul de iluminat al parcului pentru a arăta din nou bine.
Într-unul din parcurile din Uricani aflat chiar lângă primărie autorităţile au construit anul trecut o masă a tăcerii şi o poartă a sărutului, aproape la aceleaşi dimensiuni ca cele originale, întreg ansamblul arhitectural fiind din marmură. Investiţia a fost finanţată de Guvern prin „Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi”.
Construcţia a fost însă contestată de o serie de specialişti în Brâncuşi care nu au agreat copierea lucrărilor marelui sculptor.