Clinică din Franţa, salvată de 12 asistente românce
- Ana Zid ărescu
- 24 ianuarie 2011, 21:37
Pe 18 decembrie 2010, câteva asistente din România au ajuns la clinica Les Chênes, din oraşul Aire-sur-l'Adour, din sud-vestul Franței, care se confrunta cu o lipsă acută de personal. La o lună de la sosirea lor, reprezentanţii clinicii vorbesc cu entuziasm şi apreciere despre cele 12 angajate venite din România.
Lipsa de personal în Franţa a determinat conducerea clinicii să pornească la o "vânătoare" de personal tocmai în România. Franţa se confruntă cu o lipsă acută a personalului medical, iar recrutările din Români nu sunt o raritate.
Clinica Les Chênes, din oraşul Aire-sur-l'Adour, era, până în 2009, într-o situaţie financiară dificilă şi mai avea un pas până la faliment. Însă a fost preluată de grupul "Compagnie stéphanoise de santé (C2S)", care a investit în instituţie. În acest moment a ajuns la 140 de angajaţi, iar forţa de muncă din România era indispensabilă pentru a putea continua procesul de dezvoltare. Clinica avea deja probleme privind îngrijirea pacienţilor, iar lipsa de personal francez le punea în pericol calitatea serviciilor. Pentru această instituţie, singura soluţie a fost de a angaja personalul din România. În acest an, clinica va trece printr-o examinare riguroasă pentru a fi certificată de Înalta Autoritate de Sănătate, un organism public independent de expertiză în domeniul sănătăţii publice din Franţa.
Specialiştii francezi estimează că până în 2015, va fi necesară crearea a peste 200.000 de posturi noi de asistente şi infirmiere. În acest moment, Franţa ar avea nevoie de aproximativ 35.000 de angajaţi pe acest segment.
Asistentele au fost recrutate în România, printr-o companie specializată, iar la interviuri a participat şi directorul clinicii, Pierrette Voizard. După mai bine de 500 de interviuri, Voizard s-a întors în Franţa cu 12 dosare de angajare, relatează ediţia de astăzi a publicaţiei electronice sudouest.fr.
CV-urile au fost trimise din 12 oraşe diferite, iar reprezentanţii clinicii au precizat că, pentru această oportunitate, la interviu s-au prezentat persoane care au parcurs şi 1.400 de kilometri dus-întors pentru o şansă la angajare în clinica franţuzească.
Salariu de cinci ori mai mare decât în România
Selecţia a fost riguroasă, iar în cele din urmă au fost alese 12 asistente. "În avion, pe drumul de întoarcere, ma gândeam că în geantă am 12 dosare, 12 vieţi. Totul trebuia să fie în ordine şi nu exista loc pentru greşeli", îşi aminteşte Voizard momentul în care a terminat recrutarea şi a ales asistentele de care aveau să ajungă în Franţa pe 18 decembrie.
Salariul este prima şi cea mai importantă motivaţie. Dacă în România asistentele primesc un salariu între 150-300 de euro, salariul net de la clinica Les Chênes este de aproximativ 1.500 de euro.
Un alt aspect important este lagat de aparatura cu care se lucrează, mult mai modernă, şi chiar de calitatea pacienţilor. Una dintre asistentele românce, Mariana, a declarat că "bolnavii sunt amabili. E un paradis. În România, sunt mereu nervoşi, colerici - un adevărat câmp de bătălie".
În acest moment, una dintre cele mai mari piedici este consituită de limba franceză. Una dintre românce, Stela, a declarat că "acum vorbim precum chinezii. Gândim în română, apoi traducem. Iar acest lucru trebuie să dispară", a mai spus Stela, citată de sudouest.fr.
Prezenţa celor 12 angajate din România nu a putut trece neobsevată de restul abgajaţilor clinicii. Însă reprezentanţii instituţiei au precizat că reticenţa nu a fost cauzată de faptul că sunt românce, ci doar pentru că erau nou-venite. Acum, o parte dintre românce, care lucrează noaptea, locuiesc în clinică, iar celelalte şi-au găsit locuinţe de închiriat în oraş.