Claudiu Târziu: „De la dependența copiilor de ecrane la cenzura digitală”

Claudiu Târziu: „De la dependența copiilor de ecrane la cenzura digitală”

Claudiu Târziu, europarlamentar ECR, a declarat că telefonul mobil „a răpit copilăria și a slăbit autoritatea părintească”, avertizând că inocența copiilor este zilnic amenințată de conținutul din rețelele de socializare.

Potrivit acestuia, violența, sexualizarea și provocările extreme din mediul online afectează dezvoltarea cognitivă și emoțională a copiilor. Claudiu Târziu susține că riscul de dependență este „enorm”, invocând datele unui sondaj recent conform căruia 73% dintre copiii români cu vârste între 12 și 17 ani petrec peste trei ore zilnic online. „Practic, timpul rămas după școală și efectuarea temelor este pierdut în fața ecranului”, a afirmat el.

În opinia sa, această dependență „nu este accidentală”, ci reprezintă rezultatul unor algoritmi proiectați special pentru a capta și menține atenția utilizatorilor. „Sănătatea unei generații este mai importantă decât profitul marilor companii din tehnologie”, a subliniat Claudiu Târziu.

El a amintit că în Parlamentul României a fost introdus un proiect de lege care prevede interzicerea accesului copiilor sub 15 ani la rețelele sociale, măsură care ar presupune implementarea unor sisteme de verificare a vârstei.

Totodată, Claudiu Târziu a atras atenția asupra riscului ca „o problemă reală să devină pretext pentru extinderea mecanismelor de supraveghere și control digital”.

„Nu se poate corecta ceva rău cu ceva și mai rău. Soluția ține de educație și de prevenție. Copiii trebuie crescuți și educați de familie, nu de algoritmi”, a concluzionat acesta.

Articol plătit de Grupul ECR din Parlamentul European.