„Clasicul” Gloria Bistriţa - Ceahlăul, poveste cu final aşteptat

„Clasicul” Gloria Bistriţa - Ceahlăul, poveste cu final aşteptat

Pe teren propriu, Gloria Bistriţa a învins-o, scor 1-0, pe Ceahlăul Piatra Neamţ, la capătul unui meci care a contat pentru etapa a 24-a a Ligii 1 la fotbal.

Duelul dintre cele două echipe are o istorie aparte, aceea a meciurilor strategice făcute pe baza celebrei reguli a reciprocităţii.

Nici în acest campionat, Gloria şi Ceahlăul nu au făcut excepţie şi şi-au împărţit frăţeşte punctele puse în joc.

Moldovenii au învins în tur cu 2-1, iar bistriţenii şi-au luat revanşa ieri, cu 1-0, după o partidă în care oaspeţii nu au produs panică la poarta lui Albuţ. Soarta partidei a fost decisă devreme, încă din minutul 20, atunci când portarul Ceahlăului, Villadsen, şi Vasilache au făcut orice ca să scape de minge, iar Ciprian Petre a găsit drumul spre gol printr-un şut bine plasat.

Apoi s-a jucat la trecerea timpului, doar ratările din final ale lui Hora şi Moraes amintindu-le puţinilor spectatori prezenţi că se joacă totuşi un meci de fotbal. Discret a fost şi arbitrajul lui Augustus Constantin, revenit în circuit după ce şefii CCA-ului l-au iertat după ce a făcut praf meciul Dinamo-Universitatea Craiova.      

Marius Şumudică, amator de senzaţii tari

Marius Şumudică s-a declarat mulţumit la final, mai ales că victoria a fost una cu un scor special pentru el.

„Am învins cu 1-0, îmi plac aceste victorii, pentru că sunt meciuri pline de adrenalină, iar mie îmi place adrenalina! Faptul că Ceahlăul nu şi-a creat nicio ocazie spune multe de felul în care au jucat fotbaliştii mei”, a declarat antrenorul Gloriei Bistriţa.

În schimb, tehnianulul Ceahlăului, Zoran Filipovici, a dat vina pe atacanţii săi, care au făcut figuraţie: „Sunt foarte nemulţumit de ei. Nu am făcut un joc bun în faza ofensivă”.     

„Am învins cu 1-0, mie îmi plac aceste victorii, pentru că sunt meciuri pline de adrenalină!“, MARIUS ŞUMUDICĂ, antrenor la Gloria Bistriţa

Ne puteți urmări și pe Google News