Dupa Volkswagen Beetle si Fiat 500 (care va fi relansat pe 4 iulie), un alt model clasic va reveni pe sosele.
Citroen pregateste in secret relansarea faimosului 2CV, anunta editia on-line a revistei britanice "Auto Express". Masina franceza va pastra trasaturile inconfundabile ale modelului original aparut in 1948, dar le va oferi intr-o interpretare moderna, asa cum s-a intamplat in cazul „Broscutei” si a lui Cinquecento.
Totusi, daca vechiul 2CV era o masinuta simpla, ieftina si amuzanta, noul 2CV urmeaza a fi pozitionat in sectorul premium din care mai face parte o alta legenda, Mini. 2CV ar urma sa ocupe nisa de pret dintre actualele modele C3 si C4, pe ale caror platforme tehnice se va si baza. Noul 2CV ar putea fi lansat in 2009.