Înfrângerea de sâmbătă, 2-3 cu Serbia, a iscat un adevărat scandal în jurul naţionalei de fotbal a României. Rezultatele neconvingătoare din acest debut de preliminarii şi atitudinea revoltătoare a selecţionerului, nu mai sunt acceptate de federaţie, dar nici de suporteri.
Cifrele negative din dreptul tricolorilor (patru puncte din patru meciuri, două înfrângeri, un egal şi opt goluri primite pe teren propriu) au compromis practic şansele de calificare la turneul final al Campionatului Mondial din Africa de Sud (2010) şi au zdruncinat poziţia lui Victor Piţurcă.
Nici jucătorii, care altă dată erau de partea antrenorului, nu mai sunt de acord cu deciziile lui Piţurcă. Cel mai probabil, pentru liderii Mutu şi Chivu, aceasta era ultima şansă să mai ajungă la un Campionat Mondial.
Tehnicianul se gândeşte tot mai serios la despărţirea de naţională. El pare tentat să renunţe la post indiferent de rezultatul meciului de la Klagenfurt.
Posibilii candidaţi la postul de selecţioner sunt Mircea Lucescu, căruia îi expiră contractul cu Şahtior, şi Ladislau Boloni, care a părut încântat de o revenire pe banca tehnică a naţionalei.
Rezultat favorabil lui Lucescu
Cu 41% din voturi, Mircea Lucescu este primul în rândul preferinţelor cititorilor, fiind urmat de Ladislau Boloni (18%) şi Dan Petrescu (14%).
| Candidat | Voturi (procente) | |
| Mircea Lucescu | 595(41 %) | |
| Ladislau Boloni | 255(18 %) | |
| Dan Petrescu | 200(14 %) | |
| Altul | 111(8 %) | |
| Răzvan Lucescu | 90(6 %) | |
| Cosmin Olăroiu | 83(6 %) | |
| Gheorghe Hagi | 56(4 %) | |
| Ioan Andone | 26(2 %) | |
| Victor Piţurcă | 26(2 %) | |
| Mircea Rednic | 12(0 %) |
CITIŢI ŞI:
- „Domn străin” la naţională?
- Se amână schimbarea lui Piţi?
- Tricolorii trăiesc o ruşine fără precedent
- Piţurcă, ţi se pregăteşte ceva!
- ALIN PAICU: Piţurcă, vinovatul fără vină
- Victor Piţurcă este tentat să demisioneze!