Poemele din această carte, admirabil ilustrată de originalul grafician Dan Erceanu, sunt pitoresc-licenţioase. Mircea Dinescu este unul dintre puţinii poeţi de azi căruia îi stă bine să folosească în textele sale cuvinte deocheate, din acelea interzise minorilor. Alţii fac în textele lor aluzii timide la sex şi tot devin scabroşi. Mircea Dinescu merge cu îndrăzneala foarte departe, fără să alunece în vulgaritate.
Cartea este atrăgătoare nu numai prin impudoarea ei deliberată, de genul celei practicate de Ion Creangă în Povestea poveştilor, ci şi prin jocul de-a poezia, care reprezintă o noutate în scrisul lui Mircea Dinescu. Poetul organizează pentru noi o strălucitoare paradă a modei poetice.
Iată, ca exemplu, chiar primul poem din sumar, scris în stilul cântecelor lăutăreşti: "şapte mere-ntr-o basma/ şi-am plecat la moscova// la coadă la lenin, tată,/ mă îndrăgostii de-o fată// ce parşiv mausoleu/ era fată de liceu// şi frumoasă şi lăptoasă/ şi fugită de acasă// nea vasile, nea blajenii/ mulţumesc de-aşa vedenii".
Mircea Dinescu, salutat în anii afirmării lui (‚70) ca o nouă vedetă a poeziei româneşti, s-ar bucura şi azi de simpatie dacă ar fi sărac sau dacă ar fi murit tânăr, ca Nicolae Labiş. El însă nu îndeplineşte niciuna dintre condiţii. Are fermă, conac, 100 de hectare de viţă de vie şi păstrăvărie. Produce un vin care îi poartă nume: "Vinul lui Dinescu". Iar de pescuit pescuieşte într-o bucată de Dunăre care este ca şi a lui, întrucât îi trece prin faţa casei. Să mai moară tânăr este imposibil, întrucât a trecut de şaizeci de ani. Şi nici nu sunt semne că ar vrea s-o facă de acum înainte.